pas³ sn [At: AR (1829) 79/21 / S și: pass / Pl: ~uri / E: ger Pass] 1 (Îrg) Pașaport. 2 (Reg) Autorizație pentru vânzarea-cumpărarea vitelor. 3 Loc mai coborât, de obicei de-a lungul văii unei ape, care permite trecerea peste o creastă sau o culme de munte ori de deal Si: trecătoare, (reg) obârșie Si: chei, defileu.

pas⁴ sn vz pasă¹

paș¹ sm, sn vz pas²

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.

paș, pași, s.m. – (reg.) Pas, drum, cale: „Domnule sogai-birău, / Nu-mi tăt umbla în pașul mneu” (Papahagi, 1925: 201; Văleni). – Refăcut după pl. pași (din pas < lat. passus).