parlament sn [At: GHEOGRAFIE, 43^r / V: (îvr) ~lement / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr parlement] 1-2 (Înv) Adunare (a conducătorilor). 3 (Înv) Sfat. 4 Organ legislativ compus din una sau din două camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice, aleși prin votul cetățenilor. 5 (Pex) Totalitate a deputaților care formează parlamentul (4). 6 (Pex) Sesiune de lucru în care se întrunește parlamentul (4). 7 Clădire în care au loc sesiunile parlamentului (4).

PARLAMÉNT, parlamente, s. n. (În unele țări) Organ legislativ, constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice, aleși prin vot. V. cameră, senat. În parlamentul Romîniei toate proiectele, toate propunerile... urmau să se trimită la toate secțiile Adunării. KOGĂLNICEANU, S. A. 135. ♦ Clădire în care se întrunesc parlamentarii. Parlamentul rămase în întuneric din pricina grevei de la uzină. PAS, Z. IV 182.

PARLAMÉNT s.n. Organ legislativ, total sau parțial eligibil, alcătuit din reprezentanți ai diferitelor partide politice sau din deputați independenți. ♦ Clădire unde își ține adunările acest organ. [< fr. parlement, it. parlamento].

PARLAMÉNT s. n. organ legislativ, eligibil, alcătuit din reprezentanți ai diferitelor partide politice sau din deputați independenți. ◊ clădire unde își ține sesiunile. (< fr. parlement)

PARLAMÉNT ~e n. 1) Organ legislativ suprem total sau parțial eligibil. 2) Clădire în care își ține ședința acest organ. /<fr. parlement

parlament n. numele adunărilor cari reprezentă națiunea și în special a celor două Corpuri legiuitoare.

*parlamént n., pl. e (fr. parlement, d. parler [din *paroler], a vorbi, d. parole, cuvînt. V. parolă, palavră). Numele colectiv al adunărilor deputaților și senatorilor.

parlement sn vz parlament

parlamént s. n., pl. parlaménte (dar: Parlamentul României)

parlamént s. n., pl. parlaménte

PARLAMÉNT s. (POL.) 1. legislativ. (S-a întrunit ~ ul.) 2. congres. (În unele state, ~ul se numește congres.)

PARLAMENT s. (POLITICĂ) congres. (În unele state ~ se numește congres.)

PARLAMÉNT (< fr.) s. n. (Dr.) Instituție reprezentativă a statului alcătuită din una sau două camere, învestită cu puterea legislativă și având obligația controlului puterii executive. Membrii lui sunt reprezentați ai partidelor politice, aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor. S-a constituit, pentru prima oară, în Anglia (sec. 13), ca adunare reprezentativă a stărilor. În România p. este alcătuit din Camera Deputaților și Senat. ♦ P. european, organ legislativ al Uniunii Europene, ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al cetățenilor din statele membre, în conformitate cu procedurile electorale proprii fiecăruia. Are 625 membri aleși proporțional în funcție de populația statului și organizat pe grupuri politice. Se reunește în ședințe plenare la Strasbourg, în comisii la Bruxelles, iar secretariatul este la Luxembourg. Controlează activitatea Comisiilor și votează bugetul comunitar. Alături de Consiliul de Miniștri are atribuții legislative și aprobă admiterea noilor membri.

glicerină în parlament expr. (intl.) persoană beată, victimă potențială pentru infractori.