pandecte sfp [At: MAIOR, IST. 239/33 / V: ~etă / E: lat pandectes, ngr πανδέκτης, fr pandectes] 1 Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, publicate în vremea lui Iustinian și puse de acord în timp cu cerințele noilor instituții Vz digeste (1). 2-3 (Pgn) (Lege sau) hotărâre cu caracter de lege.

PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de hotărîri ale vechilor jurisconsulți romani, realizată din ordinul împăratului Iustinian care le-a dat putere de lege.

PANDÉCTE s.f.pl. Culegere de hotărâri și decrete ale vechilor jurisconsulți romani, alcătuită la porunca împăratului Iustinian; digeste. [Cf. lat. pandectae, gr. pandektai, fr. pandectes].

PANDÉCTE s. f. pl. culegere de hotărâri și decrete ale vechilor jurisconsulți romani, alcătuită la porunca împăratului Iustinian; digeste. (< lat. pandectae, fr. pandectes)

Pandecte f. pl. culegere de deciziuni ale vechilor jurisconsulți romani.

*pandécte n. pl. (vgr. pandéktes, care cuprinde toate, d. pân, tot, și déhomai, primesc). Colecțiunea tuturor legilor romane făcută din ordinu luĭ Justinian (sec. VI după Hr.). V. digeste.

pandetă sf vz pandecte

pandécte s. f. pl.

pandécte s. f. pl.

PANDÉCTE s. pl. (JUR.) digeste (pl.).

PANDECTE s. pl. (JUR.) digeste (pl.).

PANDECTE (DIGESTE), culegere în 50 de volume reprezentând o sinteză a gândirii juriștilor clasici romani asupra unora dintre cele mai importante probleme de drept, realizată în 533, în timpul domniei lui Iustinian.