pătăranie sf [At: CIHAC, II, 685 / V: (pmz) tăpăr~ / Pl: ~ii, ~rănii / E: pățit + -ăranie cf pataramă] 1 (Pop) Întâmplare neplăcută Si: pățanie. 2 (Reg) Ceartă. 3 (Reg) Zarvă.

PĂTĂRÁNIE, pătăiranii, s. f. Pățanie, pataramă. Beșcu, de cînd cu pătărania, s-a lăsat de băutură. STANCU, D. 122. După cum se vorbea, aflase tot satul de pătărania popii și n-a mai îndrăznit sfinția-sa să iasă din casă decît a patra zi după întîmplare. SADOVEANU, O. I 99. Hei! jupîneșică, de-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, O. A. 120.

PĂTĂRÁNIE ~ănii f. fam. Întâmplare neobișnuită (din viața unei persoane); pățanie. /a păți + suf. ~ăranie

pătăránie, V. pataramă.

patarámă f., pl. e și pătărămĭ (probabil, d. turc. batyrma, cufundare. Cp. cu cataramă). Munt. Fam. Pățanie, întîmplare neplăcută. A-țĭ da în pataramă, a-țĭ da în teapă, a reveni la vechĭu nărav. – În Mold. pătăránie (pop. pataránie), pl. pătărăniĭ (Șez. 33, 30).

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)

pătăránie s. f. (sil. -ni-e), art. pătăránia (sil. -ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (sil. -ni-i-)

pătăranie

PĂTĂRÁNIE s. v. pățanie.

pătăranie s. v. PĂȚANIE.

pătăránie, pătăránii, s.f. (pop. și fam.) 1. îmtâmplare neplăcută, pățanie. 2. (reg.) scandal, ceartă, zarvă.

pătăranie, pătăranii s. f. (pop.) pățanie, întâmplare neplăcută