otrățel sm [At: LB / V: (reg) ~reț~, ~roț~, otăț~ / E: ns cf mg atracél] (Bot) 1 Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori galbene, folosită în medicina populară Si: (reg) baranță (Onosma arenarium). 2 Limba-mielului (Borrago officinalis). 3 Limba-câinelui (Cynoglossum officinale). 4 Limba-boului (Anchusa officinalis). 5 (Reg) Buruiană cu frunze lungi și groase, cu flori roșii-violete. 6 (Reg; îc) ~ul-bălților (sau ~-de-baltă sau de-apă) Plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).

OTRĂȚÉL s. m. (Bot.) Roibă. Ia otrățel, o buruiană ce crește pe lîngă drumuri. ȘEZ. III 148. ◊ Compus: otrățel-de-apă (sau otrățelul-bălților) = plantă erbacee plutitoare, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).

otrățel m., pl. eĭ (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe cu aer așezate supt florĭ ca să le ție la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.

otățel sm vz otrățel

otrețel sm vz otrățel

otroțel sm vz otrățel

otrățél (o-tră-) s. m., pl. otrățéi, art. otrățéii

otrățél s. m. (sil. -tră-), pl. otrățéi, art. otrățéii

OTRĂȚÉL s. (BOT.) 1. (Onosma arenarium) (reg.) baranță. 2. v. arățel. 3. v. roibă.

OTRĂȚÉL s. v. arăriel.

OTRĂȚEL s. (BOT.) 1. (Onosma arenarium) (reg.) baranță. 2. (Borrago officinalis) arățel, boranță, limba-mielului. 3. (Rubia tinctorum) garanță, pațachină, roibă, (reg.) broci, faptnic, rumenele (pl.), buruiana-faptului.

otrățel s. v. ARĂRIEL.

otrățél (otrățéi), s. m. – 1. Limba-cîinelui (Cynoglossum officinale). – 2. Plantă acvatică (Utricularia vulgaris). – 3. Limba-mielului (Borrago officinalis). – 4. Plantă (Anosma arenarium). – Var. otroțel. Mag. atracel e dubletul lui atrățel. Der. de la lat. utricellus (Scriban) e incertă, ca și cea din sl. jatrocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 54).

otrățél, otrăței, s.f. – (bot.) Plantă erbacee acvatică, insectivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). Semnalată în bălțile din depresiunea Maramureșului. – Cf. magh. atracél (Scriban, Șăineanu, DER, DEX, MDA).