OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature.

osatură sf [At: BARCIANU / V: (pop) osăt~ / Pl: ~ri / E: fr ossature] 1 Totalitate a oaselor unui vertebrat Si: schelet, (rar) osărie. 2 (Fig) Structură. 3 (Teh) Sistem de bare asamblate rigid, constituind structura de rezistență a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini, a unei nave etc.

OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet de rezistență al unei construcții, al unei mașini, al unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature.

OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet. 2. Element de rezistență al unei construcții, al unei mașini etc. format din bare (de metal, de beton armat sau de lemn) îmbinate astfel încît să reziste la greutăți. ♦ Fig. Structură, alcătuire (a ceva).

OSATÚRĂ s.f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet. 2. Element de susținere, de rezistență al unei construcții, al unei mașini etc. ♦ (Fig.) Constituție internă, structură. [< it. ossatura, cf. fr. ossature].

OSATÚRĂ s. f. 1. totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet. 2. (fig.) constituție internă; structură. 3. sistem de bare, structura de rezistență a unei construcții, mașini etc. (< fr. ossature)

OSATÚRĂ ~i f. 1) (la om și la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistență a unei construcții; carcasă; schelet. 3) fig. Constituție internă a unei opere scrise; schemă compozițională; schelet. /<fr. ossature

osatură f. 1. totalitatea oaselor unui om sau animal; 2. fig. schele, podiș: osatură în fier.

*osatúră f., pl. ĭ (fr. ossature, it. ossatura). Ordinea și pozițiunea oaselor unuĭ corp, schelet. Pĭesele principale care susțin ceva: osatura unuĭ pod și (fig.) a uneĭ drame. V. schelet.

osătură sf vz osatură

osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri

osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri

OSATÚRĂ s. 1. v. sistem osos. 2. v. structură.

OSATURĂ s. 1. (ANAT.) schelet, sistem osos, (înv., în Transilv.) dabilă, (fig.) cherestea. (O ~ puternică.) 2. schelet, structură. (~ de rezistență a unei construcții.)