ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance.

ordonanță sf [At: AXINTE URICARIUL, LET. II, 159/34 / V: (înv) ~nsă, ~ție, (reg) ordonanț sm, ~nt sm, (îrg) ~dinanț sm / Pl: ~țe / E: fr ordonnance] 1 Dispoziție administrativă, judecătorească etc. 2 (Îs) ~ prezidențială Măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru prevenirea unei pagube ireparabile. 3 (Îs) ~ de urgență Hotărâre guvernamentală emisă în situații speciale. 4 (Înv; îs) ~ de plată Ordin de plată. 5 Decorație. 6 (Mil; iuz; îs) Ofițer de ~ Ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. 7 (Înv) Sentință judecătorească. 8 (Îvr) Ordin de zi. 9 (Înv) Rețetă medicală. 10 (Înv; șîs Soldat de ~) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 11 (Reg, îf ordonanț) Factor poștal. 12 (Rar) Aranjare a elementelor unei opere de artă, ale unei construcții etc.

ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance.

ORDONÁNȚĂ², ordonanțe, s. f. (În vechea armată) Soldat atașat pe lîngă un ofițer pentru servicii personale. Ordonanțele se ceartă cu popotarul pentru ofițerii lor. CAMIL PETRESCU, U. N. 332. Îndată după masă se culcă dînd de grijă ordonanței să-l scoale negreșit la unu după miezul nopții. REBREANU, P. S. 110. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lîngă marile comandamente, avînd ca sarcină principală transmiterea ordinelor. Deocamdată mergea și el în droașcă, urmînd ca de la Focșani să întovărășească pe oaspete înapoi călare ca ofițer de ordonanță. CAMIL PETRESCU, O. II 538.

ORDONÁNȚĂ¹, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emanînd de la o autoritate (mai ales administrativă). V. decizie. Primele șase ordonanțe ce se vor afișa pe zidurile capitalei sînt gata. ARGHEZI, P. T. 100. ◊ Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță președințială (învechit prezidențială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona în cazuri excepționale, pentru prevenirea unei pagube ireparabile. ♦ (În trecut) Hotărîre, sentință judecătorească. 2. (Franțuzism învechit) Rețetă medicală. Să nu socotească cineva că consulta vreun doctor: însuși își închipuia ordonanțele, își făcea leacurile. NEGRUZZI, S. I 208.

ORDONÁNȚĂ s.f. I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].

ORDONÁNȚĂ s. f. I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)

ORDONÁNȚĂ¹ ~e f. Ordin scris al unei autorități administrative. /<fr. ordonnance

ORDONÁNȚĂ² ~e f. înv. Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. /<fr. ordonnance

ordonanță f. 1. dispozițiune, rândueală: ordonanța serbărilor; 2. totalitatea părților din cari se compune un edificiu și dispozițiunea lor; 3. fig. compozițiunea unui discurs, a unei opere de artă: ordonanța unei poeme, unui tablou; 4. regulament, ordin emanat dela o autoritate; 5. deciziunea unui judecător; 6. prescripțiunea medicului; 7. militar atașat la un general spre a-i transmite ordinele: 8. soldat pus la dispozițiunea unui ofițer; 9. ordin dat tezaurului spre a plăti o sumă determinată.

*ordonánță f., pl. e (fr. ordonnance). Deciziune polițienească, deciziunea unuĭ judecător. Prescripțiunea mediculuĭ. Ordin dat tezauruluĭ ca să plătească o sumă anumită: ordonanță de plată. Ofițer alipit serviciuluĭ oficial al unuĭ general: ofițer de ordonanță. Soldat alipit ca servitor unuĭ ofițer (V. ordinanț).

ordinanț sm vz ordonanță

ordonansă sf vz ordonanță

ordonant sm vz ordonanță

ordonanț sm vz ordonanță

ordonanție sf vz ordonanță

ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe

ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe

ORDONÁNȚĂ s. I. (înv.) pitac, publicație, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puțăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofițer cu ~ sa.)

ORDONÁNȚĂ s. v. prescripție, rețetă.

ORDONANȚĂ s. I. (înv.) pitac, publicație, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puțăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofițer cu ~ sa.)

ordonanță s. v. PRESCRIPȚIE. REȚETĂ.