11 definiții pentru orășel
din care- explicative (7)
- morfologice (2)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el.
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
orășel sn [At: GOLESCU, Î. 12 / V: (înv) oroș~ / Pl: ~e / E: oraș + -el] 1-2 (Șhp) Oraș (1) (mic) Si: (pop) orășior (1-2), (rar) orășuț (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. Existența lor se arăta însă și mai avară ca în orășelul de provincie. C. PETRESCU, C. V. 95. Acum s-a ridicat un orășel, cu grădini, oteluri și băi, în mijlocul acestei cîmpii nisipoase. VLAHUȚĂ, O. A. II 124. O să fac din orășelul acesta un ermitagiu de odihnă și de plăcere. NEGRUZZI, S. I 309.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ORĂȘÉL ~e n. (diminutiv de la oraș) Localitate de tip orășenesc. ~ studențesc. /oraș + suf. ~el
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
orășel m. oraș mic, comună urbană.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orășél n., pl. e (d. oraș). Oraș mic.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
oroșel sn vz orășel
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
orășél s. n., pl. orășéle
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
orășél s. n., pl. orășéle
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ORĂȘÉL s. târg. (Un ~ de provincie.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ORĂȘEL s. tîrg. (Un ~ de provincie.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
orășel, orășelesubstantiv neutru
- 1. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: târg
- Existența lor se arăta însă și mai avară ca în orășelul de provincie. C. PETRESCU, C. V. 95. DLRLC
- Acum s-a ridicat un orășel, cu grădini, oteluri și băi, în mijlocul acestei cîmpii nisipoase. VLAHUȚĂ, O. A. II 124. DLRLC
- O să fac din orășelul acesta un ermitagiu de odihnă și de plăcere. NEGRUZZI, S. I 309. DLRLC
-
etimologie:
- Oraș + sufix -el. DEX '98 DEX '09