OPTIMÍSM s. n. Conceptzie filosofica opusa pesimismului potrivit careia lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile sau cel putzin in lume binele precumpaneshte asupra raului; atitudine a omului care priveshte cu incredere viatza shi viitorul; tendintza de a vedea latura buna favorabila a lucrurilor. Din fr. optimisme germ. Optimismus.

optimism sn [At: HELIADE GR. P. 35/13 / E: fr optimisme ger Optimismus] (Ioc pesimism) 1 Conceptzie filozofica potrivit careia binele precumpaneshte asupra raului iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile. 2 Tendintza de a vedea latura pozitiva a lucrurilor. 3 Atitudine a omului care priveshte increzator viatza shi viitorul.

OPTIMÍSM s. n. Conceptzie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneshte asupra raului iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveshte cu incredere viatza shi viitorul; tendintza de a vedea latura buna favorabila a lucrurilor. Din fr. optimisme germ. Optimismus.

OPTIMÍSM s. n. (In opozitzie cu pesimism) Atitudine a omului care priveshte viatza cu incredere. Strofa ultima care ar fi sa exprime optimismul lui Coshbuc nu are de loc a face cu poeziile in care el ishi exprima «conceptzia» vietzii. IBRAILEANU S. 146. Nemultzumirea fatza de conditziile de trai poate sa fie tot asha de bine semnul unui mare optimism. GHEREA ST. CR. II 293.

OPTIMÍSM s.n. (op. pesimism) Atitudine conceptzie a unui om care priveshte increzator viatza viitorul. [Cf. fr. optimisme germ. Optimismus].

OPTIMÍSM s. n. conceptzie atitudine a celui care priveshte increzator viatza viitorul. (< fr. optimisme germ. Optimismus)

OPTIMÍSM n. 1) (in opozitzie cu pesimism) Conceptzie asupra vietzii dominata de incredere in viitor shi in oameni. 2) Tendintza de a vedea partzile pozitive ale oamenilor shi ale realitatzii. /<fr. optimisme germ. Optimismus

optimism n. 1. sistema celor ce cred k tot ce exista e cat se poate de bine; 2. dispozitziune de a vedea toate sub o lumina favorabila.

*optimízm n. (d. lat. óptimus foarte bun). Sistema celor ce vad toate in bine: Voltaire a luat in ris optimizmu. V. pesimizm. Optimizmu nu vede in lumea morala saŭ fizica de cit un element de ordine universal shi afirma k considerind lumea in total toates bune in raport cu totu. Aceasta doctrina care la prima observare pare in contrazicere cu faptele se bazeaza pe ideĭa intzelepcĭiniĭ shi bunatatziĭ luĭ Dumnezeŭ care n’a putut vrea de cit binele shi care de multe orĭ il face sa ĭasa chear din raŭ. Ĭa a fost aparata stralucit de Leibnitz dupa care „toate merg spre maĭ bine in tot ce e maĭ bun din lumile posibile”.

optimísm s. n.

optimísm s. n.

optimism.

OPTIMÍSM s. v. incredere.

OPTIMISM s. incredere. (Priveshte cu ~ viitorul.)

Optimism ≠ pesimism

OPTIMISM. Subst. Optimism incredere credintza sperantza nadejde nadajduire (rar) entuziasm insufletzire elan avint ardoare ardentza (livr.) infocare inflacarare pasiune. Bucurie voioshie veselie. Indemn imbold incurajare imbarbatare. Optimist; visator. Adj. Optimist increzator plin de sperantze; entuziasmat insufletzit ardent (livr.) infocat inflacarat pasionat. Bucuros vesel. Vb. A fi optimist a manifesta optimism a vedea lucrurile in roz a fi increzator a spera a nadajdui. A (se) entuziasma. A insufla incredere; a indemna a imboldi a incuraja a imbarbata. Adv. Cu optimism cu incredere; cu entuziasm. V. bucurie entuziasm fericire sperantza.