OPTIMÍSM s. n. Concepție filosofică opusă pesimismului, potrivit căreia lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile sau, cel puțin, în lume binele precumpănește asupra răului; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

optimism sn [At: HELIADE, GR. P. 35/13 / E: fr optimisme, ger Optimismus] (Îoc pesimism) 1 Concepție filozofică potrivit căreia binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile. 2 Tendință de a vedea latura pozitivă a lucrurilor. 3 Atitudine a omului care privește încrezător viața și viitorul.

OPTIMÍSM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

OPTIMÍSM s. n. (În opoziție cu pesimism) Atitudine a omului care privește viața cu încredere. Strofa ultimă, care ar fi să exprime optimismul lui Coșbuc, nu are de loc a face cu poeziile în care el își exprimă «concepția» vieții. IBRĂILEANU, S. 146. Nemulțumirea față de condițiile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. GHEREA, ST. CR. II 293.

OPTIMÍSM s.n. (op. pesimism) Atitudine, concepție a unui om care privește încrezător viața, viitorul. [Cf. fr. optimisme, germ. Optimismus].

OPTIMÍSM s. n. concepție, atitudine a celui care privește încrezător viața, viitorul. (< fr. optimisme, germ. Optimismus)

OPTIMÍSM n. 1) (în opoziție cu pesimism) Concepție asupra vieții dominată de încredere în viitor și în oameni. 2) Tendință de a vedea părțile pozitive ale oamenilor și ale realității. /<fr. optimisme, germ. Optimismus

optimism n. 1. sistema celor ce cred că tot ce există e cât se poate de bine; 2. dispozițiune de a vedea toate sub o lumină favorabilă.

*optimízm n. (d. lat. óptimus, foarte bun). Sistema celor ce văd toate în bine: Voltaire a luat în rîs optimizmu. V. pesimizm. – Optimizmu nu vede în lumea morală saŭ fizică de cît un element de ordine universal și afirmă că, considerînd lumea în total, toate-s bune în raport cu totu. Această doctrină, care la prima observare pare în contrazicere cu faptele, se bazează pe ideĭa înțelepcĭiniĭ și bunătățiĭ luĭ Dumnezeŭ, care n’a putut vrea de cît binele și care de multe orĭ îl face să ĭasă chear din răŭ. Ĭa a fost apărată strălucit de Leibnitz, după care „toate merg spre maĭ bine în tot ce e maĭ bun din lumile posibile”.

optimísm s. n.

optimísm s. n.

optimism.

OPTIMÍSM s. v. încredere.

OPTIMISM s. încredere. (Privește cu ~ viitorul.)

Optimism ≠ pesimism

OPTIMISM. Subst. Optimism, încredere, credință, speranță, nădejde, nădăjduire (rar), entuziasm, însuflețire, elan, avînt, ardoare, ardență (livr.), înfocare, înflăcărare, pasiune. Bucurie, voioșie, veselie. Îndemn, imbold, încurajare, îmbărbătare. Optimist; visător. Adj. Optimist, încrezător, plin de speranțe; entuziasmat, însuflețit, ardent (livr.), înfocat, înflăcărat, pasionat. Bucuros, vesel. Vb. A fi optimist, a manifesta optimism, a vedea lucrurile în roz, a fi încrezător, a spera, a nădăjdui. A (se) entuziasma. A insufla încredere; a îndemna, a îmboldi, a încuraja, a îmbărbăta. Adv. Cu optimism, cu încredere; cu entuziasm. V. bucurie, entuziasm, fericire, speranță.