OCURÉNTZA ocurentze s. f. 1. (Rar) Imprejurare circumstantza intamplare conjunctura. 2. Prezentza a unei unitatzi lingvistice intrun text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci intrun zacamant. Din fr. occurrence.

ocurentza sf [At: SHAINEANU / Pl: ~tze / E: fr occurence] 1 (Liv) Imprejurare. 2 Prezentza a unei unitatzi lingvistice intrun text.

OCURÉNTZA ocurentze s. f. 1. (Rar) Imprejurare circumstantza intamplare conjunctura. 2. Prezentza a unei unitatzi lingvistice intrun text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci intrun zacamant. Din fr. occurrence.

OCURÉNTZA ocurentze s. f. (Frantzuzism rar) Imprejurare intimplare circumstantza conjunctura concurs de imprejurari.

OCURÉNTZA s.f. Intalnire aparitzie circumstantza intamplatoare. ♦ (Lingv.) Cuvant dintrun text (care apare intro anumita forma flexionara). ♦ Fel in care se prezinta o roca sau un mineral intrun zacamant. [< fr. occurence it. occorenza < lat. occurens care intampina].

OCURÉNTZA s. f. 1. aparitzie circumstantza intamplatoare. 2. (lingv.) prezentza unui cuvant intrun text. 3. fel in care se prezinta o roca sau un mineral intrun zacamant. (< fr. /2/ engl. occurrence)

OCURÉNTZA ~e f. lingv. Prezentza a unei unitatzi de limba intrun text (sub diferite forme). /<fr. occurrence

*ocuréntza f. pl. e (fr. occurrence d. occurent lat. occúrrens éntis caretzĭ ĭese inainte. V. concurentza). Conjunctura concurs de imprejurarĭ.

ocuréntza s. f. g.d. art. ocuréntzei; pl. ocuréntze

ocuréntza s. f. g.d. art. ocuréntzei; pl. ocuréntze

OCURÉNTZA s. (LINGV.) frecventza. (~ unui cuvant intrun text.)

OCURÉNTZA s. f. (< fr. occurrence it. occorenza < lat. occurens care intampina): aparitzia unei anumite forme flexionare a unui cuvant dintrun fragment in nenumarate alte contexte.