octuor sn [At: DN³ / P: ~tu-or / Pl: ? / E: fr octior, ger Octuor] Octet.

OCTUÓR s.n. Octet. [Pron. -tu-or. / < fr. octuor, germ. Octuor].

OCTUÓR s. n. octet¹. (< fr. octuor, germ. Octuor)

!octuor (desp. -tu-or) s. n., pl. octuoruri

octuór (rar) (-tu-or) s. n.

octuór s. n. (sil. -tu-or)

octet (octuor) (germ. Oktett; fr. octuor) 1. Ansamblu de opt interpreți (instrumentali sau vocali) reuniți într-o formație camerală unitară; instr. pot. aparține aceleiași familii (o. de coarde, o. de suflători) sau a unor familii diferite. 2. Lucrare muizicală scrisă anume pentru o. (1) având fiecare partida* proprie. (Ex. o. pentru cvartet* de coarde, cl., fag., corn și contrabas de Schubert; o. de coarde de Mendelsshon-Bartoldy, Enescu, Milhaud; o. de suflători de Stravinski).