ocop sn [At: URECHE, ap. LET. I, 172 / V: (reg) ocup / Pl: ~uri / E: pn okop] 1 (Înv) Șanț de apărare Si: tranșee. 2 (Mol) Coviltir.

OCOP s.n. (Mold.) Șanț de apărare, tranșee. Se cunosc ocupurile leșilor făcute de atunce. URECHE. Pre hotarul satului sînt ocupuri făcute de Ieși. URECHE. Au intrat în ocop ș-au scos pe turci. PSEUDO-COSTIN, 15^r. Numai ce s-audzie tunurile dînd din ocup. NECULCE. Variante: ocup (URECHE; NECULCE). Etimologie: pol. okop. Cf. h i n d i c h i u.