OÁRE adv. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. vallë.

oare¹ [At: PSALT. 102 / V: (îrg) ~ră av, (înv) va~ c, oar c / E: ml volet] 1 avi (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 2 c (Îrg; disjunctiv, adesea cu nuanță copulativă; singur, în corelație cu sine însuși sau cu alte conjuncții și prepoziții) Sau.

oare² sf vz oară¹

OÁRE adv. interog. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. vallë.

OÁRE adv. interog. Întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unor propoziții. De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? COȘBUC, P. II 215. Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasă? CREANGĂ, P. 31. Un bucium se aude în codri. Ce-o fi oare? ALECSANDRI, T. II 62. Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? BĂLCESCU, O. II 9.

OÁRE adv. (atribuie celor spuse valoare interogativă sau dubitativă): ~ așa să fie? Se poate ~? /<lat. volet

oare f. pl. păsări de curte: oare, rațe, gâște, din drum până strâng PANN. [Cf. lat. ALAE, aripate].

oare adv. 1. exprimă o întrebare îndoelnică: va veni oare? 2. intră în compozițiunea unor adverbe și pronume, dându-le un sens indefinit: oarecând, odinioară; oarecare, ceva; oarecine, cineva; oarecum, întru câtva. [V. oară]. V. ori.

oare și (vechĭ) váre conj. interogativă (lat. *volet, cl. vult, vrea, de unde s’a făcut *voare, apoĭ oare, ca oĭ face din voĭ face, ĭar pe de altă parte *voare s’a prefăcut în vare ca afară din afoară din cauza labialeĭ. V. orĭ și voĭ 2). El e oare? Oare el e? Se poate să fie el? Nu știŭ bine dacă e el orĭ altu). – Ajută la formarea unor pron. și adv. cărora le dă un înț. indefinit: oare-care, oare-cine, oare-cînd, oare-cum. De oare ce, de vreme ce, odată ce, fiind-că, din pricină că, căcĭ: de oare ce ploŭă, rămînem acasă; gheața se topește, de oare ce e cald.

oar c vz oare¹

oară³ av, c vz oare¹

1) oáră f., pl. orĭ (lat. hôra, d. vgr. óra, it. pv. ora, fr. heure, sp. pg. hore. V. oră). Dată (ca termin care formează adverbe de timp și de repetițiune): întîĭa oară, a doŭa oară, de doŭă orĭ (nu o dată), de multe orĭ, adese-orĭ, une-orĭ, rare-orĭ, orĭ de cîte orĭ. – În Munt. est oare: a doŭa oare.

oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care.

oáre adv.

oáre adv.

OÁRE adv. (interogativ) 1. poate?, (astăzi rar) au?, (înv. și pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ți-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, păi? (~ așa să fie?)

OÁRE conj. v. fie, ori, sau.

OARE adv. 1. poate?, (astăzi rar) au?, (înv. și pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ți-am dat ce ai vrut?) 2. dar? (~ așa să fie?)

oare conj. v. FIE. ORI. SAU.

oáre adv. – Servește pentru a întări interogația: atunci, așadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogație, se preferă acum în alternanță ori... ori (sau... sau) și se pare să se nuanțeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, servește pentru a întări interogația; poate, întîmplător; măcar, cel puțin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 și Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orișicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(și)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(și)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(și)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(și)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(și)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(și)unde, adv. (în orice loc). Nuanțele indicate nu sînt perfect delimitate; oareși- este ceva mai rar decît oriși-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) și rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408).