nuvelă sf [At: ȚICHINDEAL, F. 324/16 / V: nov~, novală, noveală / Pl: ~le, (înv) ~li / E: fr nouvelle] 1 (Asr) Noutate (8). 2 (Îrg) Ziar. 3 Specie literară a genului epic în proză, de proporții mai mici și cu o structură mai puțin complexă decât a romanului, dar mai amplă decât a schiței, înfățișând un episod din viața unuia sau a mai multor personaje Si: (înv) noutate (9).

NUVÉLĂ², nuvele, s. f. Compunere literară în proză, mai puțin complexă decît romanul, înfățișînd un fragment caracteristic din viața unor personaje prezentate în mediul lor social; specie a genului epic reprezentată prin această compunere. Nuvelele și schițele ce alcătuiesc culegerea... fac impresia unor detalii dintr-o frescă uriașă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/1. – Variantă: novélă (C. PETRESCU, C. V. 145) s. f.

NUVÉLĂ s.f. Specie a genului epic în proză, mai redusă decât romanul, care cuprinde părți caracteristice din viața unor personaje pe care le prezintă în diversitatea caracterelor lor, în mediul lor social, urmărind un conflict unic, concentrat. [Var. novelă s.f. / < fr. nouvelle, cf. it. novella – povestire < lat. novella – lucru nou].

NUVÉLĂ s. f. specie a genului epic în proză, mai redusă decât romanul, care cuprinde părți caracteristice din viața unor personaje prezentate în diversitatea caracterelor lor, în mediul lor social. (< fr. nouvelle, it. novella)

NUVÉLĂ ~e f. Creație literară epică în proză, mai complexă și mai amplă decât schița, mai simplă și mai redusă ca proporții decât romanul, în care este redat un eveniment caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. ~ umoristică. [G.-D. nuvelei] /<fr. nouvelle. it. novella

nuvelă f. 1. prima știre despre ceva recent; 2. povestire scurtă, roman în miniatură.

* nuvélă f., pl. e (fr. nouvelle, d. lat. pop. novella, pl. n. devenit sing. f. și care înseamnă „lucrurĭ noŭă”, d. novellus, nouț, dim. d. novus, noŭ. V. novelă, nuĭa). Fam. Noutate, informațiune noŭă. Maĭ des. Narațiune scurtă despre niște persoane și care, dezvoltată mult, poate deveni romanț.

novală sf vz nuvelă

noveală sf vz nuvelă

novelă² sf vz nuvelă

NOVÉLĂ¹ s. f. v. nuvelă².

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvelă

nuvelă, -le.

NUVÉLĂ s. (LIT.) (înv.) noutate. (A publicat o ~.)

NUVÉLĂ s. v. noutate.

NUVELĂ s. (LIT.) (înv.) noutate. (A publicat o ~.)

nuvelă s. v. NOUTATE.

NUVELĂ (< fr. nouvelle; it. novella, noutate, nuvelă) Creație epică în proză, cu o acțiune mult mai dezvoltată ca a schiței, pusă pe seama mai multor personaje, ale căror caractere se desprind dintr-un puternic conflict și printr-o intrigă mai complexă. Dimensional, nuvela se situează între schiță și roman, la origine, ea confundîndu-se cu povestirea. Nuvela apare în literatura italiană încă din secolul al XIII-lea, termenul nuvelă fiind folosit în Decameronul lui Boccacio. La început, tematica nuvelei și-a avut sorgintea în literatura anecdotică medievală, în povestirile populare. Epoca ei de înflorire este secolul al XIX-lea, ilustrată de scriitori ca G. de Maupassant, A. Cehov, M. Twain, J. London ș.a. Ca specie, nuvela poate fi romantică (ex. O alergare de cai, Zoe de C. Negruzzi; Buchetiera de la Florența de V. Alecsandri); realistă (Moara cu noroc, Gura satului, Vecinii de I. Slavici); naturalistă (Culcușul de L. Rebreanu); umoristică (Călătorului îi șade bine cu drumul de I.Al. Brătescu-Voinești; Înzăpeziții, Timotei Mucenicul, Învingătorul lui Napoleon, de D.D. Pătrășcanu), iar după tematica ei, psihologică (O făclie de Paști de I.L. Caragiale), de caracter (Domnul Vucea, Hagi Tudose de B.Șt. Delavrancea), istorică (Sobiețchi și Românii, Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi), socială (Lîngă apa Vodislavei de Gala Galaction). Nuvela se caracterizează prin calități de concentrare, de măsură și de stăpînire a efectelor fără alunecări în digresiuni de tot felul. Tehnica ei compozițională se bazează pe eliminare și pe selectare. Arta nuvelistului constă în a sugera cît mai multă viață intr-un spațiu relativ restrîns și cu o mare economie de amănunte. Datorită acestor cerințe acțiunea nuvelei începe foarte aproape de deznodămînt, antecedentele din viața personajelor fiind succint narate în expozițiune. De asemenea, intriga nuvelei nu rezultă din acumulare de incidente variate sau digresiuni, ci întotdeauna din situații și incidente „limită”, cu ajutorul cărora se pot contura adînc caracterele, chiar într-un spațiu destul de concentrat. Cu materiale faptice puține, dar cu multă măiestrie organizate, se conturează caracterele personajelor care rămîn adînc întipărite și-și păstrează vigoarea și prospețimea.

NUVÉLĂ (< fr., it.) s. f. Specie epică, cultivată îndeosebi în literatura modernă, înfățișând, într-un cadru mai restrâns în raport cu romanul, un episod semnificativ din viața unuia sau a mai multor personaje. A apărut în Evul Mediu, în literatura italiană, căpătând strălucire prin creația lui Boccaccio. Din sec. 19 specia s-a dezvoltat, în special prin adâncirea observației și a analizei psihologice, dar și prin varietatea tematică. Au scris n. scriitori ca P. Merimée, G. de Maupassant, Cehov, Turgheniev, M. Twain, Th. Mann, St. Zweig, G. Grass, iar în literatura română, C. Negruzzi, Al. Odobescu, I. Slavici, I.L. Caragiale, L. Rebreanu, M. Eliade, M. Preda, D.R. Popescu, Șt. Bănulescu, F. Neagu ș.a.