opțiuni
  • info

10 definiții pentru norocire

Explicative DEX

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.

norocire sf [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~ri / E: noroci] 1-2 (Pop) Noroc (1-2). 3 (Reg; îs) ~ slabă Ghinion. 4 (Înv; îlav) Din ~ Printr-o întâmplare favorabilă. 5 (Înv; îal) Din fericire. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu bine. 7 (Înv; îe) ~ că... Bine că... 8 (Înv) Fericire. 9 (Rar) Bunăstare. 10 (Înv) Renume. 11 Predestinare. 12 Asigurare a fericirii cuiva. 13 Închinare.

NOROCÍRE, norociri, s. f. 1. Faptul de a noroci. Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. 2. Reușită, succes, fericire. Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. ◊ (În locuțiuni, precedat de prep. «cu» sau «din») Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. ♦ (Rar) Noroc. Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691.

norocire f. fericire.

norocíre f. Noroc, fericire.

Ortografice DOOM

norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri

norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri

Relaționale

NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

norocire s. v. DESTIN. FATALITATE. FERICIRE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

Norocire ≠ nenorocire

Intrare: norocire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocire
  • norocirea
plural
  • norociri
  • norocirile
genitiv-dativ singular
  • norociri
  • norocirii
plural
  • norociri
  • norocirilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

norocire, norocirisubstantiv feminin

  • 1. popular Faptul de a noroci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: nenorocire
    • format_quote Începuse a se gîndi la norocirea bietei femei. ISPIRESCU, L. 184. DLRLC
    • 1.1. Fericire, reușită, succes. DLRLC
      sinonime: fericire reușită succes
      • format_quote Mare norocire te așteaptă. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
      • format_quote Au avut norocirea a cîștiga făgăduința marelui Sobiețki. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
      • format_quote Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri, o viață îndelungată. KOGĂLNICEANU, S. 55. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire pe la sfîrșitul lui ianuarie sosi și tatăl său la București. REBREANU, R. I 254. DLRLC
      • format_quote locuțiune Ajunseră cu norocire la țărm. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
      • format_quote locuțiune Din norocire atunce au început și turbatele valuri a se mai alina. DRĂGHICI, R. 12. DLRLC
    • 1.2. prin extensiune Noroc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: noroc
      • format_quote Norocire că nevasta și fata... se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. DLRLC
etimologie:
  • vezi noroci DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.