normalitate sf [At: DN³ / Pl: ~tăți / E: fr normalité] 1 Stare firească a lucrurilor. 2 (Chm) Concentrație a unei soluții în comparație cu cea a unei soluții normale.

NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].

NORMALITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este normal. 2. (chim.) concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. (< fr. normalité)

+normalitate s. f., g.-d. art. normalității

normalitáte s. f., g.-d. art. normalității

Normalitate ≠ anormalitate

NORMALITÁTE (< normal) s. f. (PSIH.) Stare a unei persoane care se poate aprecia prin raportarea simultană atât la o performanță medie, cât și la absența manifestărilor patologice. N. are limite largi, de o parte și de alta a mediei, ceea ce fundamentează acceptarea diferențelor interumane. Aceste limite largi ale normalului sunt condiționate în același timp de cultura, vârsta, sexul cărora le aparține individul evaluat.