NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

nomad, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 82 / Pl: ~azi, ~e / E: fr nomade, it nomade] 1-2 smf, a (Persoană, grup social) care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul Si: (înv) nomadic (1). 3 a Care se desfășoară în peregrinări Si: (înv) nomadic (2). 4 a Care nu are caracter stabil Si: (înv) nomadic (3). 5 a (Șîs albină ~ă) Specie de albină solitară, asemănătoare cu o viespe, mai subțire decât celelalte, care își duce viața hoinărind printre flori și care nu-și face niciodată cuib, ci depune oul în cuibul făcut de o altă albină.

NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, grup social) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj. (Despre oameni, despre grupuri sau colectivități umane) Care este nestabil, nu are așezare statornică, se află în permanentă mișcare (mai ales în deșerturi). V. migrator. Bătrîna țigancă, acolo sub brazi, Descîntece-nvață pe negrii nomazi. COȘBUC, la CADE. ◊ (Substantivat) Se afla în popas, în laturea șoselei, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45.

NOMÁD, -Ă adj. (adesea s.) Lipsit de o așezare stabilă, nestatornic, rătăcitor. [Cf. fr., it. nomade, lat., gr. nomas].

NOMÁD, -Ă I. adj., s. m. f. (persoană, populație) care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor. II. adj. 1. caracteristic nomazilor. 2. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon. (< fr., it. nomade, lat. nomas, -dis, gr. nomados, care rătăcește)

NOMÁD ~dă (~zi, ~de) și substantival (despre comunități sau persoane) Care nu are un loc stabil de trai; care nu duce o viață sedentară. Triburi ~de. /<fr. nomade

nomad a. și m. care n’are o locuință statornică: trib nomad.

* nomád, -ă adj. și s. (vgr. nómas, -ádos, păstor, nomad, d. némo, pasc; it. nómade). Care rătăcește, care n’are locuĭnță fixă: Țiganĭ nomazĭ.

nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde

nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; f. sg. nomádă, pl. nomáde