NÍNJA, ninja, s. m., adj. invar. 1. (Luptător) bine antrenat, agresiv. 2. (Persoană) care aparține unor grupări secrete, în Japonia, luptând ca mercenar, în scopuri reprobabile. [Pr.: ninğa] – Cuv. japonez.

ninja¹ vi [At: ALR I, 161/516 / Pzi: ~jez / E: ns cf niji] (Reg) A-i fi cuiva somn.

ninja² smi, ain [At: MDA ms / P: nin-gia / E: jap ninja] 1-2 (Războinic) dintr-un clan japonez, care practică o artă marțială special concepută pentru acțiuni de diversiune și ambuscadă. 3-4 (Persoană) care practică o artă marțială asemănătoare cu a războinicilor ninja² (1). corectată

NÍNJA s. m., adj. 1. (luptător) bine antrenat, cu costum special. 2. (persoană) aparținând unor grupări secrete, în Japonia, care luptă ca mercenar, în scopuri reprobabile. (< cuv. jap.)

nínja s., adj. (Luptător) foarte bătăios ◊ „[...] mai puteau fi văzuți flăcăii de la USPP împachetați în veste antiglonț [...] Au putut fi văzute și câteva «țestoase», temuții soldați ninja.” R.l. 34 X 92 p. 1. ◊ „O bandă de patru indivizi, costumați în ninja, terorizează pătura bogată a municipiului Târgu-Mureș” Ev.z. 3 XI 94 p. 2. ◊ „Prima lovitură de sabie ninja dată în centrul Capitalei între X și Y.” Expr. Mag. 10/95 p. 2; v. și R.l. 17 VIII 93 p. 10 (la origine, „mercenar în serviciul împăratului japonez”; răspândit prin desenele animate în care apar broaștele țestoase Ninja)

*nínja (jap.) [ja pron. ǧa] adj. invar., s. m., pl. nínja

nínja s. m.

ninjá, ninjéz, vb. I (reg.) a-i fi somn cuiva.

NINJA (< n. pr. Ninja, numele unor broaște din filmele de desen animat; cuv. japonez „mercenar în serviciul împăratului Japoniei”) adj., subst. 1. Adj., subst. (Luptător) agresiv. 2. Adj. (Despre arme albe) Care are o formă specifică (inițial de pumnal, apoi o sabie ușor curbată) și este folosită de luptătorii ninja.