NEPLĂCÉRE, (2) neplăceri, s. f. 1. Stare sufletească sau fiziologică produsă de ceva neplăcut; lipsă de plăcere, p. ext., de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; silă, dezgust. 2. Necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva. – Pref. ne- + plăcere.

neplăcere sf [At: ȚICHINDEAL, F. 63/9 / Pl: ~ri / E: ne- + plăcere] 1 Stare sufletească sau fiziologică produsă de ceva neplăcut. 2 Lipsă de plăcere. 3 (Pex) Lipsă de simpatie pentru ceva sau pentru cineva Vz dezgust, resentiment, silă. 4 Necaz, supărare, nemulțumire etc. cauzate de ceva sau pentru cineva.

NEPLĂCÉRE, (2) neplăceri, s. f. 1. Stare sufletească sau fiziologică produsă de ceva neplăcut; lipsă de plăcere, p. ext. de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; silă, dezgust. 2. Necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva. – Ne- + plăcere.

NEPLĂCÉRE, neplăceri, s. f. Stare sufletească produsă de ceva neplăcut, supărător; silă, dezgust. Cu toată neplăcerea Deliu trebuia să se ducă. BART, E. 252. ♦ Neajuns, necaz, nemulțumire. Crăișorul ca să nu facă neplăcere la vreunul dintre soldații săi... s-a dat jos chiar însuși. BOTA, P. 94.

NEPLĂCÉRE ~i f. (negativ de la plăcere) 1) Lipsă de plăcere; silă; dezgust. 2) Situație care cauzează un neajuns; necaz; belea. /ne + plăcere

neplăcere f. mare nemulțumire.

* neplăcére f. (după fr. déplaisir). Lipsă de plăcere, nemulțămire, supărare.

neplăcére (ne-plă-) s. f., g.-d. art. neplăcérii; pl. neplăcéri

neplăcére s. f. (sil. -plă-), g.-d. art. neplăcérii; pl. neplăcéri

NEPLĂCÉRE s. 1. nemulțumire, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ ai?) 2. v. necaz. 3. v. neajuns. 4. neajuns, (livr.) dezagrement. (Această situație comportă unele ~i.) 5. v. vicisitudine. 6. v. dezgust.

NEPLĂCERE s. 1. nemulțumire, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ ai?) 2. necaz, supărare, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~i a avut de îndurat.) 3. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!) 4. neajuns, (livr.) dezagrement. (Această soluție comportă unele ~i.)

Neplăcere ≠ plăcere

NEPLĂCERE. Subst. Neplăcere, dezagrement (livr.), insatisfacție, nesatisfacție, nemulțumire. Proastă dispoziție, indispoziție, apăsare, supărare, necăjire, mîhnire, mîhniciune (înv.), amar, amărîre, amărăciune, tristețe, întristare, jale, dezolare, oprimare; decepție, dezamăgire, deziluzie. Nefericire, nenorocire; durere, suferință, chin. Necaz, neajuns, impas, pacoste, belea (fam.), bucluc (pop. și fam.), bai (reg.), ananghie, situație neplăcută, strimtoare (fig.), încurcătură. Adj. Neplăcut, displăcut, dezagreabil, dezgustător. Prost dispus, indispus, supărat, necăjit, mîhnit, amărît, trist, întristat, dezolat, deprimat; decepționat, dezamăgit, deziluzionat. Nefericit, nenorocit. Vb. A(-i) displăcea, a nu(-i) plăcea. A (se) indispune, a(-și) strica buna dispoziție, a (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mîhni, a (se) întrista, a dezola (livr.), a (se) deprima; a decepționa, a dezamăgi, a deziluziona. A neferici, a nenoroci; a fi nefericit. A face (a pricinui) (cuiva) necazuri, a face (cuiva) zile amare; a da de bucluc; a fi la ananghie (la strîmtoare), a fi la încurcătură. Adv. În (cu, de) silă, fără plăcere, cu scîrbă. V. aversiune, deznădejde, durere, insucces, necaz, nefericire, tristețe.