nenorocit, ~ă [At: CRITIL, ap. GCR II, 152/27 / Pl: ~iți, ~e / E: nenoroci] 1-2 smf, a (Ființă) care se găsește într-o situație vrednică de plâns Si: nevoiaș (3). 3-4 smf, a (Ființă) care este lipsită de noroc. 5-6 smf, a (Ființă) care este lipsită de fericire Si: nefericit (1-2). 7-8 smf, a (Ființă) care are de îndurat o mare suferință Si: nefericit, (îvr) mișelos Vz biet. 9 a (D. stări, situații etc.) Care inspiră milă Si: trist, jalnic. 10 a (D. starea, mediul în care se află cineva) Care este într-o situație foarte proastă. 11 a (Pex; d. starea, mediul în care se află cineva) Sărăcăcios. 12-13 smf, a (Îvp) (Om) sărman. 14 a Mizer. 15 a Care aduce o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (1). 16 a Care constituie o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (2). 17 a Dezastruos. 18 a Nefast. 19 a Tragic. 20 a Detestabil. 21-22 smf, a (Om) ticălos. 23 smf Termen de dispreț la adresa unei persoane.

NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj. 1. Lipsit de fericire, de noroc; nefericit. N-am să mă înțeleg cu oamenii aceștia și am să fiu nenorocită! SADOVEANU, O. V 638. Cine să se mai gîndească la nenorocita de ea, în huietul și bezna acestei nopți îngrozitoare! VLAHUȚĂ, O. A. 354. Nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. ◊ (Substantivat) La o stîncă de sare lucrează doisprezece nenorociți. SADOVEANU, O. VI 275. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. C. PETRESCU, C. V. 38. Nenorociții aceia nu veneau, ci erau aduși acolo. CARAGIALE, O. III 202. 2. Care inspiră milă, tristețe; dureros, trist. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. ♦ (Adverbial) Greșit, rău. N-am avut în viața mea decît un prieten: pe tine. Și acum văd că alesesem prost, nenorocit. DEMETRIUS, C. 54.

NENOROCÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A NENOROCI și A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecințe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci

nenorocit a. 1. care nu e norocit, care e demn de compătimire; 2. care nu izbutește: întreprindere nenorocită; 3. funest, dezastros: speculațiune nenorocită. ║ m. 1. nevoiaș: ajutați pe nenorociți; 2. ticălos, netrebnic: taci, nenorocitule!

nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; adj. f., s. f. nenorocítă, pl. nenorocíte

nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; f. sg. nenorocítă, g.-d. art. nenorocítei, pl. nenorocíte