NECRÓZĂ, necroze, s. f. Moarte a unor țesuturi sau organe vii ale plantelor sau ale animalelor, provocată de întreruperea circulației sangvine, de infecții, arsuri etc. – Din fr. nécrose.

necroză sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e / E: fr nécrose] Moarte prin infecție a unei porțiuni dintr-un țesut viu, animal sau vegetal.

NECRÓZĂ, necroze, s. f. Distrugere a unor țesuturi sau organe vii ale plantelor sau ale animalelor, provocată de întreruperea circulației sangvine, de infecții, arsuri etc. – Din fr. nécrose.

NECRÓZĂ, necroze, s. f. (Med.) Mortificare a unor țesuturi vii ale plantelor sau ale animalelor. Fenomenul de necroză se întîlnește rar la plantele atacate de rugini. SĂVULESCU, M. U. I 96.

NECRÓZĂ s.f. Alterare și distrugere a unui țesut ori organ viu, animal sau vegetal, în urma întreruperii circulației sanguine, a unei infecții, arsuri etc.; distrugere prin infecție a unui țesut viu; cangrenă. [< fr. nécrose, cf. gr. nekrosis – mortificare].

NECRÓZĂ¹ s. f. distrugere a celulelor unei porțiuni de țesut ori organ viu. (< fr. nécrose)

NECRÓZĂ ~e f. 1) Mortificare într-un organism viu a unor celule, țesuturi, organe sau părți ale acestora (ca urmare a unei infecții, a unui traumatism, a unor tulburări circulatorii etc.). 2) (la plante) Mortificare a unor țesuturi datorită unor agenți patogeni. /<fr. nécrose

*necróză f., pl. e (vgr. nekrósis, d. nekróo, las mort, amorțesc). Med. Mortificare, gangrena unuĭ țesut, moartea uneĭ părțĭ dintr’un corp viŭ: necroză osoasă.

necróză (ne-cro-) s. f., g.-d. art. necrózei; pl. necróze

necróză s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. necrózei; pl. necróze