9 definiții pentru mărădic

Explicative DEX

mărădic [At: (a. 1632), ap. KLEIN, D. 143 / V: mered~, morod~ sm, marad~ sn / Pl: (1, 2, 3) ~ici, (4, 5) ~uri / E: mg maradék] (Trs) 1 sm Urmaș. 2 sm (Csc) Posteritate. 3 (Îlav) Din ~ în ~ Din moși strămoși. 4 sn Rămășiță. 5 sn (Îf maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bârnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție.

MĂRĂDIC s. m. (Trans. SV) Descendent. Meredikuluj a szeu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. maradék. Cf. r ă m ă ș i ț ă (2).

meredic sm vz mărădic

morodic sm vz mărădic

Relaționale

MĂRĂDÍC s. v. coborâtor, descendent, odraslă, posteritate, progenitură, rămășiță, rest, scoborâtor, urmaș, viță, vlăstar.

mărădic s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. ODRASLĂ. POSTERITATE. PROGENITURĂ. RĂMĂȘIȚĂ. REST. SCOBORÎTOR. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

Jargon

mărădíc, mărădici, s.m. – (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).

mărădíc, -i, s.m. – 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest”.

Tezaur

MĂRĂDÍC s. m., s. n. (Prin Transilv.) I. S.m. Urmaș, descendent ; (cu sens colectiv) posteritate, urmași. Să n-avem modru și putere a ne tăgădui de el au de fecioru lui, au de mărădicu lui (a. 1 632). ap. KLEIN, D. 143, cf. IORGA, S. D. XIII, 58. Pînă cînd voi da doispreace florinți. . . eu, au mărădicul meu, pînă la aceaia vreame să stea iobagul zălog (a. 1 690). IORGA, S. D. XII, 233. Cine au îndrîzni, din fraț sau din mărădic, sau din streini, să o mute [cartea] sau să o fure sau să o vînză, să fie afurisit (a. 1 777). id. ib. XIII, 204, cf. 45, dr. IV, 1 080, BL II, 55, D. POP, M. 155. ◊ E x p r. Din mărădic în mărădic = din moși-strămoși. ALR II 3229/353. II. S. n. 1. Rămășiță, rest. ap. KLEIN, D. 143, cf. LEXIC REG. 14. 2. (În forma maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bîrnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție (Eriu Sîncraiu-Carei). CHEST. II 125/376. - Pl: (I) mărădici, (II) mărădicuri. – Și: meredic, morodíc (ap. KLEIN, D. 143) s. m. ; maradic s. n. - Din magh. maradék.

Intrare: mărădic
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărădic
  • mărădicul
  • mărădicu‑
plural
  • mărădici
  • mărădicii
genitiv-dativ singular
  • mărădic
  • mărădicului
plural
  • mărădici
  • mărădicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)