mărădic [At: (a. 1632), ap. KLEIN, D. 143 / V: mered~, morod~ sm, marad~ sn / Pl: (1, 2, 3) ~ici, (4, 5) ~uri / E: mg maradék] (Trs) 1 sm Urmaș. 2 sm (Csc) Posteritate. 3 (Îlav) Din ~ în ~ Din moși strămoși. 4 sn Rămășiță. 5 sn (Îf maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bârnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție.

MĂRĂDIC s. m. (Trans. SV) Descendent. Meredikuluj a szeu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. maradék. Cf. r ă m ă ș i ț ă (2).

meredic sm vz mărădic

morodic sm vz mărădic

MĂRĂDÍC s. v. coborâtor, descendent, odraslă, posteritate, progenitură, rămășiță, rest, scoborâtor, urmaș, viță, vlăstar.

mărădic s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. ODRASLĂ. POSTERITATE. PROGENITURĂ. RĂMĂȘIȚĂ. REST. SCOBORÎTOR. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

mărădíc, mărădici, s.m. – (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).

mărădíc, -i, s.m. – 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest”.

MĂRĂDÍC s. m., s. n. (Prin Transilv.) I. S.m. Urmaș, descendent ; (cu sens colectiv) posteritate, urmași. Să n-avem modru și putere a ne tăgădui de el au de fecioru lui, au de mărădicu lui (a. 1 632). ap. KLEIN, D. 143, cf. IORGA, S. D. XIII, 58. Pînă cînd voi da doispreace florinți. . . eu, au mărădicul meu, pînă la aceaia vreame să stea iobagul zălog (a. 1 690). IORGA, S. D. XII, 233. Cine au îndrîzni, din fraț sau din mărădic, sau din streini, să o mute [cartea] sau să o fure sau să o vînză, să fie afurisit (a. 1 777). id. ib. XIII, 204, cf. 45, dr. IV, 1 080, BL II, 55, D. POP, M. 155. ◊ E x p r. Din mărădic în mărădic = din moși-strămoși. ALR II 3229/353. II. S. n. 1. Rămășiță, rest. ap. KLEIN, D. 143, cf. LEXIC REG. 14. 2. (În forma maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bîrnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție (Eriu Sîncraiu-Carei). CHEST. II 125/376. - Pl: (I) mărădici, (II) mărădicuri. – Și: meredic, morodíc (ap. KLEIN, D. 143) s. m. ; maradic s. n. - Din magh. maradék.