mâzdă sf [At: PSALT. SCH. 37/2 / V: măz~ / Pl: ~de, ~di / E: slv мьзда] 1 (Înv) Mită (1). 2 (Reg) Camătă. 3 (Îvr) Sumă plătită drept chirie pentru locuință.

MÎZDĂ s.f. (Mold.) Mită. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari. VARLAAM. Piiarde pre sine luătoriul de mîzde. DP, 9^v. Iau bani mîzdă și acoperă pre cei vinovați. AMD 1767, 142^r; cf. PRAV.; URECHE; DOSOFTEI, PS.; CANTEMIR, IST.; AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.). Variante: măsdă (URECHE), mizdă (AMD 1767, 142^r). Etimologie: sl. mĭzda. Vezi și mîzdar, mîzdealnic, mîzdi, mizditor. Cf. ademană, aslam, ujurie.

mî́zdă f., pl. e (vsl. mĭzda). Vechĭ. Mită: argintul săŭ nu dede într’aslamu și mîzdă spre nevinovațĭ nu luo (= luă Ps. S. 14, 5).

MÂZDĂ s. v. camătă, dobândă, mită, procent, șperț.

mîzdă s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. MITĂ. PROCENT. ȘPERȚ.

mîzdă (-de), s. f. – 1. Recompensă, salariu, retribuție. – 2. Mită, cîștig necinstit. – 3. Aldămaș, bacșiș, dare. – Var. măzdă, măzdea. Sl. mizda „recompensă” (Miklosich, Lexicon, 388; Cihac, II, 191). Sec. XVII, înv. – Der. mîzdelnic, adj. (înv., corupt); mîzdi (var. măzdi, măzdui), vb. (a corupe), înv.

mấzdă, mâzde, s.f. – (reg.; înv.) Camătă (Bud, 1908; Papahagi, 1925; ALR, 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu, 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din vsl. mizda „recompensă” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; MDA).

mấzdă, -e, s.f. – Camătă (Bud 1908; Papahagi 1925; ALR 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din sl. mizda „recompensă”.