opțiuni
  • info

10 definiții pentru mânător (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânător [At: JIPESCU, ap. CADE / V: mâitor sm / Pl: ~i / E: mână1 + -(ă)tor] 1 sm (Pop) Persoană care mână animalele la pășune, la plug etc. 2 sm (Spc) Băiat care mână vitele Si: pogonici. 3 a (Reg; îs) Câine ~ Câine trimis să adune oile. 4 a (Reg; îas) Câine de vânătoare, care adulmecă și urmărește vânatul. 5 sm (Mun) Barcagiu. 6 sm (Mar; Buc) Poteraș. 7 sm (Reg) Pețitor.

MÂNĂTÓR, -OÁRE, mânători, -oare, s. m. și f. Persoană care mână vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival) Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. – Din mâna + suf. -(ă)tor.

mânător m. cel ce mână cai, oi, etc,

MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri

mânătór s. m., pl. mânătóri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNĂTÓR s. v. hăitaș.

MÂNĂTÓR s. v. pețitor, strungar.

MÎNĂTOR s. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

mînător s. v. PEȚITOR. STRUNGAR.

Intrare: mânător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânător
  • mânătorul
  • mânătoru‑
plural
  • mânători
  • mânătorii
genitiv-dativ singular
  • mânător
  • mânătorului
plural
  • mânători
  • mânătorilor
vocativ singular
  • mânătorule
plural
  • mânătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânător, mânătorisubstantiv masculin
mânător, mânătoareadjectiv
mânătoare, mânătoaresubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care mână vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mâncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci. DLRLC
    • format_quote Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. DLRLC
    • 1.1. Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. DLRLC
etimologie:
  • mâna + sufix -(ă)tor. DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.