opțiuni
  • info

13 definiții pentru mânecar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.

MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.

mânecar sn [At: LB / V: (reg) ~nicar (Pl: mânecaruri) / Pl: ~e, (reg) ~i, ~cări / E: mânecă1 + -ar] 1 Haină țărănească scurtă, confecționată din blană, stofa sau pânză, cu sau fără mâneci Si: cojoc, (reg) ilic, laibăr, mintean, spențer, veston, zăbun. 2 (Reg) Cămașă pentru femei. 3 (Înv; mpl) Rucaviță. 4 Manșetă (1). 5 (Reg; lpl) Mâneci1 (1) detașabile, împletite din lână sau confecționate din blană, care se poartă iarna, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 6 (Buc) Brățară din mărgele. 7 (Lpl) Mânecuțe (3). 8 (Trs) Manșon (1). 9 Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză pe care croitorii calcă mânecile hainelor.

MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar

MÎNECÁR, mînecare, s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.

mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).

mînecár n., pl. e. Mînecuță preuțească.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânecár s. n., pl. mânecáre

mânecár s. n., pl. mânecáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.

MÂNECÁR s. v. manșon.

MÎNECAR s. 1. (la pl.) mînecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mînecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.

mînecar s. v. MANȘON.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

mânecár, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicár s. n.] – Din mânecă + suf. -ar.

Intrare: mânecar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânecar
  • mânecarul
  • mânecaru‑
plural
  • mânecare
  • mânecarele
genitiv-dativ singular
  • mânecar
  • mânecarului
plural
  • mânecare
  • mânecarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânecar, mânecaresubstantiv neutru

  • 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mintean zăbun
    • format_quote Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224. DLRLC
  • 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Mânecă + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.