10 definiții pentru mâncărime

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime.

MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime.

mâncărime sf [At: LB / Pl: ~mi / E: mâncare + -ime] 1 Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de pișcătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina Si: mâncărici (1), (reg) mâncărie, mâncătură (14). 2 (Pfm; îe) A avea ~ de (sau la) limbă (sau, rar, de cuvânt) A simți nevoia de a vorbi. 3 (Pfm; îae) A fi vorbăreț. 4 (Îe) A avea ~ la degete A fura. 5 (Reg; îs) ~ de inimă Mâncătură (16) de inimă. 6 (Fig; gmț; îae) Dorință foarte mare, tentație de a face un anumit lucru interzis.

MÂNCĂRÍME ~i f. Senzație de furnicare a pielii (provocată de diferite boli, de înțepătura unor insecte etc.) și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. * A avea ~ de (sau la) limbă a) a nu fi în stare să păstreze tăcerea; b) a fi vorbăreț; palavragiu. /mâncare + suf. ~ime

mâncărime f. 1. iritațiune în piele ce face să ne scărpinăm: urzicile fac mai multă usturime decât mâncărime; 2. fig. dorință foarte mare: mâncărime de a scrie, de a vorbi.

MÎNCĂRÍME s. f. Iritație a pielii însoțită de nevoia de a se scărpina. Tot corpul este întărîtat de o mîncărime permanentă, CAMIL PETRESCU, T. II 206. Dă-mi voie să te consult asupra unei mîncărimi la frunte care mă supără foarte mult. ALECSANDRI, T. 1635; ◊ Expr. A avea (sau a simți) mîncărime de (sau la) limbă (sau, rar, de cuvînt) = a fi foarte vorbăreț, a vorbi vrute și nevrute, a palavragi; a nu putea păstra un secret. Sora împăratului... simțea o mîncărime de cuvînt în vîrful limbei. DELAVRANCEA, S. 93. Avea, biet, mîncărime de limbă, dară îi era frică de cap ca să dea pe față taina. ISPIRESCU, U. 112.

mîncăríme f. (d. a te mînca). Sensațiune particulară supt pele ca cum te-ar împunge cineva cu o perie și în urma căreĭa îțĭ vine să te scarpinĭ. Fig. Mare dorință: babele aŭ mîncărime de a tot vorbi (saŭ mîncărime la limbă).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími

mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNCĂRÍME s. v. prurit.

MÎNCĂRIME s. (MED.) prurit, (reg.) mîncărici, mîncărie, mîncătură. (Simte o ~ pe tot corpul.)

Intrare: mâncărime
mâncărime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâncărime
  • mâncărimea
plural
  • mâncărimi
  • mâncărimile
genitiv-dativ singular
  • mâncărimi
  • mâncărimii
plural
  • mâncărimi
  • mâncărimilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mâncărime, mâncărimisubstantiv feminin

  • 1. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tot corpul este întărîtat de o mîncărime permanentă. CAMIL PETRESCU, T. II 206. DLRLC
    • format_quote Dă-mi voie să te consult asupra unei mîncărimi la frunte care mă supără foarte mult. ALECSANDRI, T. 1635; DLRLC
    • chat_bubble A avea (sau a simți) mâncărime de (sau la) limbă (sau, rar, de cuvânt) = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: pălăvrăgi
      • format_quote Sora împăratului... simțea o mîncărime de cuvînt în vîrful limbei. DELAVRANCEA, S. 93. DLRLC
      • format_quote Avea, biet, mîncărime de limbă, dară îi era frică de cap ca să dea pe față taina. ISPIRESCU, U. 112. DLRLC
etimologie:
  • Mâncare + sufix -ime. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.