mușiță sf [At: PSALT. 221 / V: (reg) moș~, ~șăță / A și: (reg) mușiță / Pl: (rar) ~țe și ~ți / E: bg мушица, srb mužica] (Csc) 1 (Ent; înv) Țânțar (Culex). 2 (Ent; înv) Mușină (2). 3 (Îrg) Muscă (1) (Musca domestica). 4 (Reg) Muscă (28) (Musca Caesar). 5 (Ent; reg) Strechea oilor (Oestris ovis). 6 (Ent) Molie (1). 7 (Reg; csc) Roiuri de musculițe îngrămădite în jurul băuturilor alcoolice sau în jurul altor lichide care fermentează Si: (reg) mușiniță (1), mușițar, mușliță (1). 8 Grămăjoară de ouă depuse, vara, de unele muște (1), pe carnea descoperită sau pe cadavre Si: (îrg) mușină (3), mușiniță (2). 9 (Pex) Larve care se dezvoltă din ouăle depuse, vara, de către unele muște Si: (îrg) mușină (4), mușiniță (3). 10 (Reg) Insecte parazite care trăiesc pe frunzele pomilor sau ale altor plante. 11 (Reg) Albine de la urdiniș, care, nemaiavând loc în stup, stau afară când e gata să roiască stupul. 12-13 (Pete de) mucegai (1). 14 (Spc) Mucegai de vin. 15 (Reg; îe) A dormi să facă ~ți Ia gură A dormi adânc și timp îndelungat.

MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Nume dat îngrămădirii de musculițe mai ales din jurul butoaielor cu vin, al vaselor cu oțet sau al fructelor în fermentație. Au refuzat să primească printre dînsele pe... țînțari și alte mici soiuri de muscuțe și de mușițe. ODOBESCU, S. III 486. ♦ Grămadă de insecte care se dezvoltă pe rădăcinile și frunzele plantelor. Mușița e de regulă multă, măruntă și șade potlog pe frunze. MARIAN, INS. 463. 2. (Cu sens colectiv) Grămadă de larve care se dezvoltă vara pe carnea descoperită, din ouăle depuse de musca-albastră (de carne).

MÚȘIȚĂ ~e f. 1) la pl. Mulțime de muște mici care se adună în jurul unui vas în care fermentează ceva (must, fructe etc.). 2) Grămadă de larve care se dezvoltă din ouăle depuse de unele muște, pe carnea ținută descoperită. 3) Insectă parazită care trăiește pe frunzele unor pomi sau ale unor plante. /<bulg. mušica

mușiță f. 1. larvă de muscă; 2. vierme în carne, etc. [Bulg. MUȘIȚA, țânțar].

múșiță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. mušica, dim. d. muha, muscă). Vechĭ. Țînțar. Azĭ. Col. Oŭă de muscă depuse pe carne. Carnea a făcut mușiță, și-aŭ depus muștele oŭăle pe ĭa. – Și mușină, pl. ĭ și e (Dos.).

mușăță sf vz mușiță

múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe

múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe

MÚȘIȚĂ s. 1. (ENTOM.; Drosophila funebris) bețivă, muscă-bețivă, musculiță-de-vin. 2. v. mucegai.

MÚȘIȚĂ s. v. muscă, streche, țânțar.

MUȘIȚĂ s. 1. (ENTOM.; Drosophila funebris) bețivă, muscă-bețivă, musculiță-de-vin. 2. mucegai, mucezeală, (rar) mucezitură, (reg.) mucoare, mucureală, sfoiag, sfoiegeală. (Alimentul a prins un strat de ~.)

mușiță s. v. MUSCĂ. STRECHE. ȚÎNȚAR.

múșiță (múșițe), s. f. – 1. (Înv.) Țînțar, muscă mică. – 2. Ouă de muscă. – Mr. múșiță, megl. mușiță. Sl. myšĭca (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 206), cf. bg., sb., cr. mušica (Conev 52). – Var. mușină, s. f. (țînțar; ouă de muscă), prin încrucișare cu mușină, mișină, s. f. (furnicare, mișunare).