mucezi vir [At: VARLAAM, C. 37 / Pzi: ~zesc / E: muced] 1-2 A (se) mucegăi. 3-4 (Fig; d. oameni) A sta multă vreme în același loc, ducând o viață monotonă, ștearsă, lipsită de activitate. 5-6 (Reg; d. metale) A (se) oxida.

MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni muced, a prinde mucegai; a (se) mucegăi. Privii lung și jalnic cărțile... mucezite de umezeală. DEMETRESCU, O. 100. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, E. 144. 2. Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă, a lîncezi. [Exploatatorii] au poliția care ne burdușește, și armata care trage în noi și pușcăriile în care ne aruncă să mucezim. PAS, Z. IV 203. M-am scandalizat cînd am văzut cum te-au lăsat toți să mucezești într-o puturoșenie de tîrg. C. PETRESCU, C. V. 105. Mă mucezisem la țară, la Bîrzoieni. ALECSANDRI, T. I 309.

A MUCEZÍ ~ésc intranz. 1) A deveni muced; a se acoperi cu mucegai; a mucegăi. 2) fig. (despre mărfuri) A sta mult pe rafturile magazinelor fără a se vinde. 3) fig. (despre oameni) A trăi mult timp în același loc ducând o viață inactivă. /Din muced

mucezì v. a se face muced.

mucezésc v. intr. (d. muced). Mucegăesc, devin muced.

mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă

mucezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mucezeáscă

MUCEZÍ vb. v. mucegăi.

mucezi vb. a (se) mucegăi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

mucezí, mucezesc, vb. tranz., refl. – A mucegăi; a se strica, a se altera. – Din muced (DEX, MDA).