MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțat, ~ă [At: GHICA, S. 301 / Pl: ~ați, ~e / E: de la moț¹] 1 a (D. oameni și animale) Care are moț¹ (1). 2 a (Irn; d. oameni) Care caută să iasă în evidență cu orice preț. 3 a (Irn; d. oameni) Care se crede superior celorlalți, deosebit, grozav. 4 a (Irn; d. oameni) Îndrăzneț. 5 a Cu vârf ascuțit Si: țuguiat. 6 sf (Gmț) Cimitir așezat pe o înălțime. 7 sf (Pex; art.) Epitet pentru moarte (1).

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț, cu gura mare. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. Care poartă moț, cu moț. Ciuta moțată Sub barbă bălțată. TEODORESCU, P. P. 178. ♦ Fig. Îndrăzneț, cu gura mare. Hai să spunem ghicitori... Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat! – Șarpele! – Minți, moțato! DELAVRANCEA, S. 237. Te-ai găsit tu mai moțat, se spune cuiva care face pe deșteptul, care se crede mai isteț decît ceilalți. 2. Cu smoc de pene pe cap. Repede ieși în bătătură și prinse o găină moțată. SANDU-ALDEA, D. N. 270. Găinușe moțate... picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Porumbei de tot neamul... și de cei moțați și de cei încălțați. GHICA, S. 301. Ciocîrlan moțat Strigă noaptea în sat (Cumpăna fîntînii). GOROVEI, C. 121. 3. (Despre căciuli) Cu vîrf ascuțit, țuguiat. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte... căciuli moțate cu pene de curcan. PAS, Z. I 112. Doi surugii... cu căciula moțată de oaie pe ureche. ODOBESCU, S. I 161. Fig. Cînd am privit depărtările, am văzut aria mării suită deasupra liniei orizontului; pe ea plutea numai floarea moțată a luceafărului de ziuă. SADOVEANU, O. E. 65.

MOȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păsări) Care are moț pe cap; cu moț. 2) (despre căciulă) Care are vârful (fundul) ascuțit; țuguiat. 3) fig. Care manifestă prea multă îndrăzneală. * A se crede mai ~ a se crede mai deștept. /v. a moța

moțat a. 1. cu moț în frunte: pasăre moțată: 2. fig. îndrăzneț, pretențios: vrei să te arăți mai moțat?

moțát, -ă adj. (d. moț). Cu moț: cĭocîrlanu e moțat. Fig. Pretențios, îngînfat, obraznic. A te crede maĭ moțat de cît alțiĭ, a te crede maĭ breaz, superior.

MOȚÁT adj. 1. (reg.) cucuiat, (Ban. și Transilv.) pupuiat. (Găină ~.) 2. țuguiat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.)

MOȚAT adj. 1. (reg.) cucuiat, (Ban. și Transilv.) pupuiat. (Găină ~.) 2. țuguiat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.)