moimă¹ sf [At: PRAV. MODL. 4974 / Pl: ~me și ~mi / E: mg majom] (Îvr) 1 Maimuță (1). 2 Om mic de statură.

moimă² sf [At: VAIDA / Pl: ~me / E: nct] (Reg) Umflătură dureroasă, mai ales la gât sau la subsuori Si: (reg) bolfă, boșoalcă, uimă Vz maimucă.

MOÍMĂ, moime, s. f. (Regional) Maimuță. Avea și o moimă îmbrăcată cu o scurteică roșie. RETEGANUL, la CADE.

MOIMĂ s.f. (Mold .) Maimuță. Și atuncea viu îl băga într-un sac și într-acel sac băgă și un dulău și un cucoș și o năpîrcă și o moimă. PRAV. Deaca ieșim din țara moimelor, venim la munte nalt. DOSOFTEI. VS. Etimologie: magh. majom. Vezi și moimîță. Cf: măimucă, moimîță.

móĭmă, moĭmî́ță, V. maĭmuță.

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

móimă (maimuță, umflătură) s. f. (sil. moi-), g.-d. art. móimei; pl. móime

MÓIMĂ s. v. maimuță, scrofulă, scurtă, uimă.

moimă s. v. MAIMUȚĂ. SCROFULĂ. SCURTĂ. UIMĂ.

móimă¹, moime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă (Papahagi, 1925). Termenul circulă în satele de pe valea Marei. – Et. nec. (MDA); lat. *mollimen (< adj. mollis) (Farcaș, 2009: 103).

móimă², moime, s.f. – (reg.) 1. Maimuță (ALRRM, 1973: 588). „E în mintea moimii” = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. ♦ (onom.) Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. – Din magh. majom „maimuță” (DEX, MDA).

móimă¹, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă. (Papahagi 1925). Termenul circulă în satele de pe valea Marei. – Din uimă.

móimă², -e. s.f. – 1. Maimuță (ALR 1973: 588). „E în mintea moimii” = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. – Din magh. majom „maimuță”.