moare sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 128^r/22 / Pl: (nob) mori / E: pbl ml moria] 1 (Reg; udp „de”) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor) Si: saramură. 2 (Reg; udp „de”) Lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături. 3 (Reg; spc; udp „de”) Zeamă de varză. 4 (Reg; îe) Îmi bag capul în ~ de sare numai să... Sunt dispus să fac orice pentru... 5 (Reg; îe) A ști (sau a cunoaște) ~a cuiva A cunoaște firea, obiceiurile cuiva. 6 (Reg; îe) A mânca (sau a gusta) ~a (sau din ~a) cuiva A avea de suportat supărarea, mânia, toanele cuiva. 7 Mujdei (1). 8 (Reg) Amestec de apă cu sare și cu ceapă coaptă. 9 (Reg) Zeamă pe care o lasă carnea sau slănina când sunt fripte. 10 Fel de mâncare preparat în saramură. 11 (Fig) Fel de a fi al cuiva Si: fire, temperament. 12 Caracter. 13 (Olt; determinat prin „de săpun”) Leșie care rămâne pe fundul căldării în care s-a preparat săpunul Si: strat.

MOÁRE s. f. (Regional) Zeamă acră de varză sau de murături. Moarea de curechi te răcorește. ȘEZ. III 14. ◊ Expr. A mînca sau a gusta, (din) moarea cuiva = a cunoaște firea, năravul cuiva, a avea de-a face cu cineva, a fi avut de suferit de pe urma firii aspre a cuiva. Nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. Ba ai gustat încaltea și din moarea lui! ȘEZ. VII 41. ◊ Fig. Dă, cucoane... ieșim la mal, că doar îi știm noi moarea Tazlăului. HOGAȘ, M. N. 218.

MOÁRE f. reg. 1) Apă cu sare (și cu oțet), folosită la conservarea legumelor. 2) Zeamă de murături. ~ de varză. ~ de castraveți. ◊ A ști (sau a cunoaște) ~ea cuiva a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. /<lat. muria

MOARE s.f. (Ban.) Zeamă de varză. Morĕ. Jus caulium. AC, 354. Etimologie: probabil lat. morĭa. Cf. z e a m ă (2).

moare f. Mold. 1. zeamă de murături; 2. fig. acrime: tu nu știi cine-i mămuca, n’ai mâncat niciodată moarea ei CR. [Lat. MURIA].

moáre f., pl. morĭ (lat. mŭria, salamură; it. moia, npv. muro și muiro, vfr. muire, sp. muera. V. muriatic, murez, salamură). Est. Apă sărată în care se murează legumele (varză, castravețĭ ș. a.). A ști moarea cuĭva, a-ĭ ști obiceĭu, a ști ce fel de om e. – În vest zeamă de (varză, castravețĭ ș. a.).

MURĂ s. f. (Ban.) Cheag. Murĕ. Intestinum constius. (i. l. d. crassius). AC, 354. Etimologie: cf. alb. mullë.

mură f. saramură în care se pune varza ce se înăcrește pentru iarnă. [Mold. moare = lat. MURIA].

moáre (reg.) s. f.

moáre s. f.

MOÁRE s. v. zeamă de varză.

moare s. v. ZEAMĂ DE VARZĂ.

moáre s. f. – 1. (Mold., Bucov.) Un fel de saramură în care se pun murăturile. – 2. (Olt.) Lături. – Mr. moare. Lat. mŭries, mŭria (Pușcariu 1103; Philippide, Principii, 40; Candrea-Dens., 1151; REW 5756), cf. it. moia, prov. muire, v. fr. muire, sp. muera. – Der. mura, vb. (a pune legume la conservat în moare; a uda, a îmbiba, cu apă); murătoare, s. f. (saramură); murătură, s. f. (legumă conservată în saramură sau în oțet). – Cf. saramură.

moáre s. f. – (Mold., Bucov.) Natură, temperament, mai ales în sens defavorabil; irascibilitate, neliniște. – Mr. moru. Lat. mos, mōrem (Candrea; V. Grecu, Codrul Cosminului, I, 569). Pentru mr., cf. Papahagi, GS, I, 569.

moáre, s.f. – Apă sărată în care se acrește varza; saramură. – Probabil lat. moria (DEX, MDA); lat. muries, muria „saramură” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Philippide, CDDE, cf. DER).

moáre, s.f. – Apă sărată în care se acrește varza; saramură. – Lat. muries, muria „saramură”.