mlădiere sf [At: POLIZU / P: ~di-e~ / V: (îvr) ~iare / Pl: ~ri / E: mlădia] 1 Înclinare ușoară. 2 Legănare într-o parte și în alta. 3 Urmare a unei linii șerpuitoare. 4 Mișcare mlădioasă, suplă Cf mlădia (1). 5 Flexibilitate Cf mlădia (5). 6 (Fig) Ușurință de a se adapta împrejurărilor Si: maleabilitate (3). 7 (Fig) Bogăție, varietate a mijloacelor expresive ale unei limbi, ale unui stil. 8 Modulație, inflexiune a vocii Cf mlădia (8). 9 (Fig) Cizelare Cf mlădia (14).

MLĂDIÉRE, mlădieri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mlădia; mișcare unduioasă, legănată. Îl priveam uimit cum se mișcă fără silință, cumpănindu-se cu mlădieri sigure. SADOVEANU, Î. A. 76. 2. Fig. Posibilitate de modelare, adaptabilitate, suplețe. În decursul secolului al XIX-lea, clasele superioare... nu mai erau simțitoare – din nefericire, ca și astăzi, – la frumusețile și la mlădierea acestei limbi. MACEDONSKI, O. IV 114. Se puse a ne arăta mlădierea limbii prin traduceri din Lamartine și Byron. NEGRUZZZI, S. I 339. ♦ Inflexiune a vocii, modulație. Glasul lui avea mlădieri de durere și minte. SADOVEANU, O. I 427. De ce, doamna mea? o întrerupse Andrei, cu mlădierea de glas cea mai sentimentală din lume. HOGAȘ, H. 99. – Variantă: înmlădiére (SADOVEANU, O. V 335) s. f.

mlădiere f. calitatea celor mlădioase, flexibile.

mlădiare sf vz mlădiere

ÎNMLĂDIÉRE s. f. v. mlădiere.

mlădiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mlădiérii; pl. mlădiéri

mlădiére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. mlădiérii; pl. mlădiéri

MLĂDIÉRE s. 1. v. flexibilitate. 2. v. grație. 3. v. inflexiune.

MLĂDIÉRE s. v. adaptabilitate.

MLĂDIERE s. 1. elasticitate, flexibilitate, suplețe. (~ unui corp solid.) 2. suplețe, zveltețe. (~ unei fete.) 3. inflexiune, intonare, intonație, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i agreabile.)

mlădiere s. v. ADAPTABILITATE.