mitarcă sf [At: PANȚU, PL. / Pl: ~tărci / E: cf pitarcă] 1 (Bot; reg; șîc ~ pietroasă) Mânătarcă (Boletus edulis). 2 (Reg; îe) A fi ca o ~ A fi moale, lipsit de energie. 3 (Bot; reg; îc) ~grasă Pitarcă (Voletus scaber).

mitárcă f., pl. ărcĭ (din pitarcă și minătarcă). Trans. Nț. Ml. Minătarcă.

minătárcă f., pl. ărcĭ (ngr. manitári, mantári [cu term. din cĭupercă], d. vgr. amanites [d. A’manon, un munte din Cilicia]; turc. mantar). Vest. Hrib. – Maĭ rar mîn-. În Trans. și mitarcă și pitarcă.

pitárcă f., pl. e, ărcĭ (pol. pĭeczarka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. pečurka, ung. pecserke și cserperke, cĭupercă. V. pecie și cĭupercă), Mold. Trans. Numele maĭ multor burețĭ comestibilĭ (bolétus [edúlis, granulátus, scáber, lúridus]). – În Mold. se maĭ zice și pitoașcă și hrib, în Trans. și pitoancă, minătarcă și mitarcă.

MITÁRCĂ s. v. hrib, mânătarcă.

mitarcă s. v. HRIB. MÎNĂTARCĂ.

MITARCĂ GRÁSĂ s. v. pitarcă.

mitarcă grasă s. v. PITARCĂ.