MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

MIRÚȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.

ANCHUSA L., LIMBA BOULUI, fam. Boraginaceae. Gen originar din Africa, estul Asiei și Europa, pînă la 42 specii, erbacee, anuale, bienale sau vivace, cu creștere voluminoasă, cu peri rigizi sau lînoși. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă tubuloasă cu 5 lacinii, la bază cu solzi papiloși și 5 stamine) albastre, violete, albe, rar galbene-ocru. Frunze simple, alterne, nedivizate, lunguiețe pînă la lanceolate, lipsite de stipele. Fruct format din 4 nucule.