miracol sn [At: NEGULICI / V: (înv) ~e sni, ~cul (Pl: ~cule, rar, sm ~culi) / Pl: ~le / E: lat miraculum, it miracolo, fr miracle] 1 Fenomen supranatural Si: minune. 2 (Pgn) Fapt, fenomen ieșit din comun. 3 (Ccr) Reprezentare teatrală din evul mediu, cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin.

MIRÁCOL, miracole, s. n. Minune. În mijlocul acestui vis, împrăștiate pe fața pămîntului, se află satele... Oltul trece prin dreptul lor, ca pe lîngă tot atîtea miracole. BOGZA, C. O. 238. Știu că nu putem face miracole. C. PETRESCU, Î. II 88. L-a întrebat, ca în fața unui miracol, cu inima dezgolită și caldă. SAHIA, N. 76. – Variantă: mirácul (NEGRUZZI, S. I 256) s. n.

MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].

MIRÁCOL s. n. 1. eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, inexplicată rațional; minune. 2. reprezentație teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)

MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle^[1]

miracol n. minune.

miracole sni vz miracol

miracul sn vz miracol

MIRÁCUL s.n. v. miracol.

*mirácul n., pl. e (lat. miráculum. V. minune). Minune, prodigiŭ.

mirácol s. n., pl. mirácole

mirácol s. n., pl. mirácole

miracol, -le.

MIRÁCOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)

MIRACOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întîmplat un ~.)

MIRACOLE (< fr. miracle ; lat. miraculum, minune) Manifestări teatrale, practicate în evul mediu, ce cuprind în subiectul lor elemente religioase și istorice, cum și intervenția unor forțe supranaturale. Apar la începutul secolului al XIV-lea. Scrise în versuri, ele erau interpretate de copii, în cuprinsul catedralei, iar mai apoi de confrerii, pe scene ambulante.