mior sm [At: DOSOFTEI, PS. 211/8 / V: (înv) mieor, (reg) meor / Pl: ~i / E: drr mioară] 1 (Reg) Miel a cărui vârstă variază de la 1 an la 3 ani Si: cârlan, noaten Vz berbec, strămior. 2 Ied de un an Si: vătui.

MIÓR, miori, s. m. (Regional) Miel de un an de pe care nu se tunde lîna. – Pronunțat: mi-or.

MIÓR ~i m. Miel de la unu până la doi ani. /Din mioară

mior m. Mold. (f. mioară), miel sau mielușea în al doilea an. [Diminutiv din miea].

miór, mioáră s., pl. miorĭ, mioare (lat. *agnelliolus, -la [dim. d. agnellus, mel], de unde s’a făcut *amnĭeĭor, apoĭ vrom. mĭeor, mĭeoară, apoĭ mior. D. rom. vine alb. milĭuar, milĭore, ngr. milĭóri, milĭóra, ung. mióra, mijóra, millora). Mel trecut în anu al doilea saŭ și de doĭ anĭ (terțiŭ). V. cîrlan.

meor sm vz mior

mieor sm vz mior

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miór s. m., pl. mióri

MIÓR s. (ZOOL.) cârlan, noaten. (~ este mielul de peste un an.)

MIOR s. (ZOOL.) cîrlan, noaten. (~ este mielul de peste un an.)

miór s. m. – Miel de doi ani. – Mr. miliur, megl. mil’or. Din miel, cu suf. -or (Tiktin; Rosetti, BL, V, 56; Rosetti, Mélanges, 174). Der. de la un lat. *agnelliolus (Pușcariu 1093; Candrea-Dens., 1101; Candrea), deși posibilă, nu pare o ipoteză necesară. – Der. mioară, s. f. (oiță, mielușea); miorar, s. m. (păstorel, ciobănaș); strămior, s. m. (miel de doi ani). – Din rom. provin ngr. μπλιώρα sau μιλιόρι (Meyer, Neugr. St., II, 76), alb. miljorë, miljuar, miljora (Meyer 278), ngr. din Sarakatchan mbl’or(a) (Höeg 111), mag. mióra, millóra (Edelspacher 19; Candrea, Elemente, 405).