minuniță sf [At: MARIAN, O. I, 435 / Pl: ~țe / E: minune + -iță] 1-2 (Reg; șhp) Minunea (1-2). 3 Insectă nedefinită mai îndeaproape.

MINUNÍȚĂ s. v. minunea.

minuniță s. v. MINUNEA.

MINUNÍȚĂ (< minune) s. f. Pasăre nocturnă de pradă, sedentară, de talie mică, din ordinul strigiformelor, cu corpul cafeniu și pete deschise, mai albicios pe partea inferioară (Aegolius funereus). Este întâlnită rar în Carpați, în pădurile de conifere, iar în iernile foarte aspre coboară spre pădurile de amestec; uneori, iarna, apar și exemplare nordice. În România este foarte rară.