MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.^[1]

mia sf [At: (a. 1661) URICARIUL, XVI, 209 / P: mi-a / V: ~uă, ~lă / Pl: miele / E: ml agnella] 1 Pui de sex feminin al oii. 2 Oaie tânără. 3 (Îvp; îe) Stă ca ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă nedumerit, îngândurat sau trist. 4 (Îvp; îe) Parcă-i ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă trist. 5 (Îf mială) Arșic de miel.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii, oaie tînără. V. miel. Miaua zice: mia, mia, mia! TEODORESCU, P. V. 350. Cîndu-s oile cu miele și vacile cu vițele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. – Variantă: miálă s. f.

MIA miéle f. Puiul de gen feminin al oii. [Art. miaua; G.-D. mielei] /<lat. agnella

mĭa f., pl. mĭele (f. mĭel, ca purcea, vițea d. purcel, vițel; lat. agnĕlla. V. mioară). Munt. Oaĭe în primele lunĭ de la naștere.

mială sf vz mia

miauă sf vz mia

mieà f. dela miel. [Lat. AGNELLA].

mieală f. 1. oaie care suge; 2. arșic de miel.

mĭálă f., pl. mĭele (îld. mĭa, după pl.). Vest. Arșic de mĭel. – În est meală, pl. mele. V. capră.

mía¹ (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miáua, g.-d. art. miélei; pl. miéle, art. miélele

mia s. f., art. miáua (sil. mia-ua), g.-d. art. miélei; pl. miéle

mia, -iele.

MIA s. v. mioară.

MIA s. (ZOOL.) mielușea, mioară, (pop.) mieluță.

miá (-ále), s. f. – Mioară. – Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan, REB, I, 217), cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după pl. miale.

miálă, miéle, s.f. (pop.) 1. arșic de miel. 2. noaten care suge la oaie.

mială, miale s. f. picior.