MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité.

mentalitate sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~tăți / E: fr mentalité] Gândire specifică unui individ sau unei colectivități.

MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité.

MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Felul particular de gîndire al unui individ, al unei colectivități etc. I-am făcut o schiță falnică a vieții și a mentalității mele. GALACTION, O. I 231. Cu mentalitatea-i ardelenească el își închipuie că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește. REBREANU, R. I 94.

MENTALITÁTE s.f. Fel propriu în care gândește un individ, o colectivitate etc. [Cf. fr. mentalité].

MENTALITÁTE s. f. fel propriu de a gândi al unui individ, al unei colectivități, al unei epoci; stare de spirit, conduită. (< fr. mentalité)

MENTALITÁTE ~ăți f. Mod particular de a gândi. /<fr. mentalité

*mentalitáte f. (d. mental). Fel de minte, mod de a cugeta, spirit: mentalitatea copiilor.

mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți

mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalității; pl. mentalități

MENTALITÁTE s. psihologie, (fig.) optică. (~ unei colectivități.)

MENTALITATE s. psihologie, (fig.) optică. (~ unei colectivități.)