mecet sn [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ccit / Pl: ~uri / E: bg мечеть, rs мечеть cf tc mescit] 1 (Înv) Moschee mică. 2 (Pgn) Moschee. 3 (Îrg) Cimitir turcesc. 4 (Reg) Clădire mare, falnică. 5 (Olt) Lucru făcut cu temei.

MECÉT, meceturi, s. n. (Învechit) Casă de cult pentru religia musulmană, mai mică decît geamia; moschee mică. Strigă pașa-al Diului, Din vîrful mecetului. TEODORESCU, P. P. 480. ♦ Cimitir (turcesc). Să-l fi dus la mecet, în poala lui Maomet. TEODORESCU, P. P. 131. ♦ Fig. (Ironic) Consistoriu bisericesc. Ei, ce mai zice mecetul despre popia voastră? CREANGĂ, A. 107.

MECET s. n. (Mold., ȚR) Moschee. A: Meccit turcesc a să zidi sau besearică în geamie a să preface pănă la vreamile noastre n-am văzut. CANTEMIR, HR. Mitropolia din București au făcut-o mecet di s-închinâ într-însa pașii. NECULCE. B: Începură turcii a cuprinde Țara Rumânească și a face lăcașuri si meceturi. LET. ȚR, 36^r. Variante: meccit (CANTEMIR, HR). Etimologie: bg. mečet, rus. mečet. Cf. tc. mĕscit.

mecet n. 1. biserică turcească mai mică decât geamia: strigă Pașa al Diului din vârful mecetului POP.; 2. numele vechiului cimitir turcesc din București (în vecinătatea mecetului): să-l fi dus la Mecet în poala lui Maomet (jocul păpușilor) POP.; 3. (ironic) autoritatea bisericească: ce mai zice Mecetul despre popia voastră? CR. [Turc. MEČIT, loc de închinăciune].

mecét n., pl. e și urĭ (turc. mečid d. ar. mesğid, loc de rugăcĭune geamie mică, de unde vine și sp. mezquita, it. meschíta, fr. mosquette și mosquée, moscheĭe; ngr. mendzéti, bg. sîrb. mecit, ung. mecset). Vechĭ. Geamie mică. Numele vechĭuluĭ cimitir turcesc din Bucureștĭ: strada Mecetuluĭ, Iron. Consistoriŭ bisericesc. – La Dos. migit.

mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi

mecét s. n., pl. mecéturi

MECÉT s. v. geamie, moschee.

mecet s. v. GEAMIE. MOSCHEE.

mecét (mecéturi), s. n. – Moschee, geamie. – Mr. micete. Tc. meçid, din arab. masğid (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 255; Eguilaz 451; Berneker, II, 29; Lokotsch 1435), cf. sp. mezquita, fr. mosquée, ngr. μεντζίτι, μετζέτι, bg. mečit, mag. mecset, sb. mečet, rus. mečetĭ. Sec. XVII.