matern, ~ă [At: (a. 1776) URICARIUL, I, 181 / Pl: ~i, ~e / E: lat maternus, it materno cf fr maternel] 1 a Care aparține mamei (1) Si: (liv) maternal (1). 2 a Care se referă la mamă (1) Si: (liv) maternal (2). 3 a Care provine de la mamă (1) Si: (liv) maternal (3). 4 a (Îs) Limbă ~ă Limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți. 5 av Ca o mamă. 6 av Cu sentimente de mamă.

MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. Care vine din partea mamei, de mamă, propriu mamei. Privirea avea o înduioșare maternă. C. PETRESCU, C. V. 209. În zece rînduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici. HASDEU, I. V. XVII. ◊ Limbă maternă = limbă pe care și-o însușește cineva din prima copilărie, de la părinți, și pe care o folosește cu mai multă ușurință și siguranță decît limbile străine, învățate ulterior. În Republica Populară Romînă se asigură minorităților naționale folosirea liberă a limbii materne, învățămîntul de toate gradele în limba maternă, cărți, ziare și teatre în limba maternă. CONST. R.P.R. 38. Rezultatul acesta îl atinge poetul dînd o întrebuințare personală instrumentului obștesc al limbii materne. VIANU, S. 6.

MATÉRN, -Ă adj. De mamă, al mamei. ◊ Limbă maternă = limbă învățată și vorbită din copilărie, transmisă de la părinți. ♦ adv. Cu sentimente de mamă, ca o mamă. [< lat. maternus, it. materno].

MATÉRN, -Ă adj. de (la) mamă. ♦ limbă ~ă = limbă învățată și vorbită din copilărie, transmisă de la părinți. ◊ (adv.) cu sentimente de mamă; ca o mamă. (< lat. maternus, it. materno)

MATÉRN ~ă (~i, ~e) Care ține de mamă; propriu mamei; provenit de la mamă. Dragoste ~ă. ◊ Limbă ~ă limbă învățată în fragedă copilărie în sânul familiei. /<lat. maternus, it. materno

matern a. propriu sau natural unei mame: gingășie maternă; limbă maternă, limba părintească.

*matérn, -ă adj. (lat. maternus). Al mameĭ, de la mamă, din partea mameĭ: ĭubire, avere, mătușă maternă. Limba maternă, limba pe care aĭ învățat-o de copil și în care cugețĭ.

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

matérn adj. m., pl. matérni; f. sg. matérnă, pl. matérne

MATÉRN adj., adv. 1. adj. (rar) mămesc. (Sentiment ~.) 2. adv. (rar) mămește. (Se comportă ~.)

MATERN adj., adv. 1. adj. (rar) mămesc. (Sentiment ~.) 2. adv. mămește. (Se comportă ~.)

MATÉRN, -Ă adj. Care aparține mamei (I 1), care se referă la mamă, de mamă; care provine de la mamă. Datoriile ei materne. BARASCH, M. I, 78/5. Sfătuire adresată solicitudinei materne. MAN. SĂNĂT. 228/18. În zece rînduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici. HASDEU, I. V. XVIII. Se oferă cu atîta nepăsare pumnilor materni, de parcă spinarea n-ar fi a lui. CAZIMiR, GR. 76. Privirea avea o înduioșare maternă. C. PETRESCU, C. V. 209, cf. 7. Atunci fii cuminte și du-te de te odihnește, îi zise ea încet, cu alintări materne. SADOVEANU, O. IX, 122. ◊ (În context figurat) Supusul vostru. . . își înalță. . . ochii către brațile voastre materne (a. 1 776). URICARIUL, I, 181. ◊ F i g. Averea ei maternă este mare și îndestulă. HELIADE, V. XIII/6. ◊ Limbă maternă = limba pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți. Gramatica limbii materne. IORGOVICI, O. 5/17. Împrumutarea de idei între compatrioții cari vorbesc aceeași limbă maternă. BARIȚIU, P. A. III, 32, cf. MAIORESCU, CR. I, 174. I-am învățat în limba lor maternă, pentru că nici eu nu le știu pe ungurește. REBRENU, I. 411. Din mulțimea de cuvinte, expresii, construcții pe care i le oferă limba sa maternă, scriitorul alege pe cele mai potrivite cu stările-i sufletești și, mai ales, cu intențiile sale artistice. IORDAN, STIL. 11. Rezultatul acesta îl atinge poetul dînd o întrebuințare personală instrumentului obștesc al limbii materne. VIANU, S. 6. Cei mai mulți gîndesc în limba lor maternă. GRAUR, I. L. 24, cf. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 352. (Adverbial) Ca o mamă; cu sentimente de mamă. Aglae. . . privea matern pe Titi. CĂLINESCU, E. O. I, 66. - Pl.: materni, -e. – Din lat. maternus, it. materno. Cf. fr. maternel.