MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele materiale și la conexiunile dintre ele. ◊ Materialism dialectic (La Marx și Engels) = concepție potrivit căreia materia și mișcarea ei sunt guvernate de legi obiective: legea acumulărilor cantitative și a salturilor calitative, legea unității și a luptei contrariilor, legea negării negației etc. Materialism istoric = teză după care condițiile economice determină viața socială, politică și culturală, primele constituind baza, iar ultimele suprastructura. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

materialism sn [At: ANTROP. 225/25 / P: ~ri-a~ / E: fr matérialisme, ger Materialismus] 1 (Îoc idealism) Concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat. 2 (Spc; îs) ~ filozofic sau marxist Filozofie marxistă. 3 (Dep) Interes exagerat pentru problemele materiale, bănești.

MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat; spec. filozofie marxistă. ◊ Materialism dialectic = știința despre raportul dintre materie și conștiință, despre legile cele mai generale ale mișcării și dezvoltării naturii, societății și cunoașterii, care este în același timp baza filozofică a marxism-leninismului. Materialism istoric = parte integrantă a filozofiei marxist-leniniste, al cărei obiect îl constituie societatea în unitatea și interacțiunea laturilor ei, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

MATERIALÍSM s. n. Concepție filozofică care, în opoziție cu idealismul, consideră că materia este factorul prim, iar conștiința factorul secund. Materialismul, în genere, admite existența obiectiv reală (materia) independentă de conștiința, de senzațiile, de experiența etc. ale omenirii. LENIN, O. XIX 320. ◊ Materialism filozofic marxist = formă superioară, științifică a materialismului, care admite materialitatea lumii, primordialitatea materiei asupra conștiinței, cognoscibilitatea lumii materiale și a legilor ei de dezvoltare. Materialism dialectic = concepția despre lume a partidului marxist-leninist, a cărei metodă de cercetare a fenomenelor naturii, societății și gîndirii este dialectică, iar felul de a privi lumea, teoria ei filozofică, este materialistă. Materialism istoric = concepția materialistă a istoriei care extinde și aplică principiile materialismului dialectic la studiul fenomenelor vieții sociale. Adîncind și dezvoltînd materialismul filozofic, Marx l-a dus pînă la capăt și l-a extins de la cunoașterea naturii la cunoașterea societății omenești. Materialismul istoric al lui Marx s-a dovedit a fi cea mai grandioasă cucerire a cugetării științifice. LENIN, O. A. I 46. – Pronunțat: -ri-a-.

MATERIALÍSM s.n. 1. Orientare în filozofie, opusă idealismului, care soluționează problema fundamentală a filozofiei, afirmând primordialitatea materiei, a existenței și caracterul secund, derivat, al spiritului, al conștiinței. ◊ Materialism dialectic = concepție filozofică a marxism-leninismului, care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; materialism istoric = parte integrantă a marxism-leninismului, având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; materialism mecanicist = filozofie materialistă care explică toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice; materialism vulgar = curent din sec. XIX care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie. 2. (Depr.) Interes exagerat pentru problemele materiale. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. matérialisme, germ. Materialismus].

MATERIALÍSM s. n. 1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă. ♦ ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor că lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie. 2. interes exagerat pentru problemele materiale. (< fr. matérialisme, germ. Materialismus)

MATERIALÍSM n. Concepție filozofică care consideră materia, natura, existența în genere, ca fiind factor primordial, determinant, iar conștiința, spiritul, gândirea ca fiind factor secund, derivat. [Sil. -ri-a-] /<fr. matérialisme, germ. Materialismus

materialism n. sistema celor ce susțin că totul e materie și neagă existența sufletului.

*materialízm n. Sistema filosofiiĭ materialiste, negarea existențeĭ sufletuluĭ. Fig. Prea mare ĭubire de banĭ și de alte lucrurĭ materiale și disprețu calităților morale.

materialísm (-ri-a-) s. n.

materialísm s. n. (sil. -ri-a-)

materialism

materialism.

MATERIALÍSM (< fr., germ.) s. n. Punct de vedere potrivit căruia lumea este alcătuită în întregime din materie; toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiecte materiale și la conexiunile dintre ele. Forme ale m. se găsesc cel puțin la Democrit și Epicur, care au încercat să descrie procesele naturale și experiența umană prin dispunerea și mișcările atomilor în vid. Ideile materialiste au fost revigorate începând cu sec. 17, în legătura cu noua fizică a lui Galilei și Newton, de către Th. Hobbes, La Mettrie, d’Holbach, acum conturându-se proiectul unei concepții științifice despre lume. M. din sec. 17 și 18 nu admitea însă decât schimbări cantitative ale materiei În sec. 19, Marx și Engels au încercat să înlocuiască vechiul m. calificat drept „mecanicist”, cu propriul lor m. dialectic, potrivit căruia materie și mișcarea ei sunt guvernate de legi obiective (preluate din Hegel): transformarea cantității în calitate, și invers; legea întrepătrunderii contrariilor; legea negării negației. Concomitent, ei au afirmat și un m. istoric, teză după care condițiile economice condiționează viața socială, politică și culturală, primele constituind „baza”, iar ultimele „suprastructura”.

MATERIALISM s. n. 1. (În opoziție cu i d e a l i s m) Concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat; s p e c. (de obicei urmat de determinarea „filozofic” sau „marxist” filozofie marxistă. Materialismu și epicurismu. ANTROP. 225/25, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU. Spiritualiștii se folosesc de neștiința tuturor ca să tragă din ea argumente numai împotriva materialismului. CONTA, O. C. 24. Faptele arătate materialism împotriva dualismului. CONTEMPORANUL, III, 419, cf. 417, SADOVEANU, O. IX, 51. În Germania i s-a dat [lui Proudhon] epitetul de sentimental pentru a-l opune, în mod mai hotărît, materialismului riguros, sistematic al lui Marx. RALEA, S. T. III, 88. Materialism istoric v. i s t o r i c. 2. (Depreciativ) Interes exagerat pentru problemele materiale, bănești. Materialismul vîrstei coapte, visurile ambiției neîmplinite. . . au pus între noi diversități de interese și de idei. ROM. LIT. 53²/18. E de mirare cum a putut să ajungă la o așa de mare escentricitate și materialism un compozitor ca Wagner. FILIMON, O. II, 161. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar. GALACTION, O. 337. – Pronunțat: -ri-a-. – Din fr. matériálisme, germ. Materialismus.