mascaralâc sn [At: PR. DRAM. 208 / V: ~lic, ~carlâc / Pl: ~uri / E: tc maskaralik] 1 (Înv; mpl) Vorbă de paiață, de măscărici. 2 Gest de paiață. 3 (Pex) Mascaradă (3). 4 Vorbă ridicolă. 5 Lucru caraghios. 6 (Rar) Bătaie de joc. 7 (Rar) Vorbă de ocară. 8 Faptă trivială. 9 Expresie trivială.

mascaralâc n. faptă sau vorbă de batjocură. [Turc. MASKARALYK].

mascaralic sn vz mascaralâc

mascarlâc sn vz mascaralâc

mascaralî́c n., pl. urĭ (turc. maskaralyk, de unde și ngr. maskaraliki). Triv. Purtare saŭ faptă neserioasă, batjocură.

MASCARALÂC s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, giumbușluc.

mascaralîc s. v. BUFONERIE. CARAGHIOSLÎC. CLOVNERIE. COMICĂRIE. GIUMBUȘLUC.

MASCARALÍC s. n. v. mascaralîc.

MASCARALÎC s. n. 1. (Învechit; mai ales la pl.) Vorbă, gest de paiață, de măscărici; p. ext. faptă, vorbă, gest, lucru caraghios, ridicol; mascaradă (2). Poftim, astăzi iar dandanale, iar mascaralicuri, secături! PR. DRAM. 208. Să nu faci mascaralicuri de aste cînd îi fi la noi. NEGRUZZI, S. III, 76, cf. POLIZU. Ei, ce zici, mă rog, de mascaralîcul ăsta? Să se aleagă Budușcă primar! ap. TDRG. Erau oameni prea liniștiți și prea economi pentru a-și pierde timpul și banii la astfel de mascarlîcuri. C. GANE TR. V. 448. 2. (Rar) Bătaie de joc; vorbă de ocară. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ȘIO II_1; 252, CADE. ♦ Faptă, expresie trivială. Cf. DDRF. - Pl.: mascaralîcuri. - Și: mascaralic, mascarlîc s. n. – Din tc. maskaralık.

MASCARLÎC s. n. v. mascaralîc.