MARTURISÍRE marturisiri s. f. Faptul de a (se) marturisi; marturie. 1. Afirmare sustzinere. ♦ Spec. Declaratzie facuta de o persoana in fatza unui organ de jurisdictzie sau de urmarire penala despre faptele care lea savarshit. 2. Destainuire confidentza. 3. Spovedanie. V. marturisi.

marturisire sf [At: CHEIA IN. 1^v/15 / Pl: ~ri / E: marturisi] 1 (inv) Propovaduire a unei credintze a unei invatzaturi morale Si: (inv) marturisit¹ (1) mairturisitura (1). 2 Afirmare a unor convingeri opinii sentimente etc. Si: marturiseala (1) marturisit¹ (2). 3 (Spc) Declaratzie facuta in fatza unei instantze de judecata de cercetare etc. Si: depozitzie marturisit¹ (3). 4 (Pex) Confirmare adeverire a unui fapt savarshit vazut sau auzit de cineva Si: (inv) marturisit¹ (4) mairturisitura (2) marturiseala (2). 5 (Ccr) Act document care contzine o declaratzie o depozitzie etc. 6 Proba. 7 Indiciu. 8 (Ivr) Marturie (17). 9 (Trs; lpl) Anuntz inshtiintzare publica facuta de preot in biserica prin care se aduce la cunoshtintza poporului adunat logodna a doi tineri Si: strigari vestiri Vz marturie (19). 10 (inv) Putere de a recunoashte savarshirea unei fapte rele. 11 (Bis) Spovedanie. 12 (Mpl) Destainuire.

MARTURISÍRE marturisiri s. f. Faptul de a (se) marturisi; marturie. 1. Afirmare sustzinere. ♦ Spec. Depozitzie facuta de o persoana in fatza unui organ de jurisdictzie sau de urmarire penala despre fapta penala sau civila savarshita. 2. Destainuire confidentza. 3. Spovedanie. V. marturisi.

MARTURISÍRE marturisiri s. f. 1. Faptul de a marturisi shi rezultatul lui; marturie declaratzie recunoashtere; depozitzie (judiciara). Marturisirea unui fapt. ♦ Destainuire confidentza confesiune. Prietenul meu aluneca povestind la marturisiri. C. PETRESCU S. 227. Simtzea k i apasa inima shii vin pe buze marturisirile. BART E. 91. 2. Spovedanie.

MARTURISÍRE ~i f. 1) v. A MARTURISI shi A SE MARTURISI. 2) Declaratzie a unui martor in fatza organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a sustzine parerile cuiva; depozitzie; marturie. 3) Comunicare a unui gand ascuns; confidentza; destainuire. 4) Ritual creshtin constand in recunoashterea pacatelor spre a obtzine iertarea lor; spovedanie. /v. a marturisi

marturisire f. 1. actziunea de a (se) marturisi; 2. confesiune: maturisirea e una din cele shapte taine; 3. marturisirea credintzei crezul sau simbolul credintzei.

marturisíre f. Actziunea de a saŭ de a se marturisi declaratziune confesiune.

marturisíre s. f. g.d. art. marturisírii; pl. marturisíri

marturisíre s. f. g.d. art. marturisírii; pl. marturisíri

MARTURISÍRE s. 1. v. afirmatzie. 2. v. depozitzie. 3. v. recunoashtere. 4. v. destainuire. 5. v. declaratzie. 6. v. destainuire. 7. v. spovedanie.

MARTURISÍRE s. v. predicare propagare propovaduire raspandire.

marturisire s. v. PREDICARE. PROPAGARE. PROPOVADUIRE. RASPINDIRE.

MARTURISIRE s. 1. afirmatzie cuvint declaratzie relatare spusa vorba zisa (livr.) asertziune propozitzie (astazi rar) parola (inv.) voroava (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.) 2. (JUR.) declaratzie depozitzie marturie (rar) confesiune (inv.) marturisanie tacrir. (~ unui martor in instantza.) 3. recunoashtere. (~ unei gresheli.) 4. destainuire dezvaluire divulgare impartashire incredintzare revelare spovedire. (~ unui mare secret.) 5. declaratzie destainuire. (~ de dragoste.) 6. confesiune confidentza destainuire dezvaluire spovedanie (rar) sinceritatzi (pl.). (Ia facut unele ~.) 7. (BIS.) spovedanie spovedire (inv. shi pop.) spovada (inv. shi reg.) spovedeala (inv.) marturisitura. (~ facuta preotului.)

Marturisire ≠ tacere

marturisiri s. pl. v. STRIGARI. VESTIRI.

marturisíre marturisiri s. f. 1. Faptul de a (se) marturisi; afirmare destainuire confidentza. 2. Una dintre cele shapte taine creshtine prin care credinciosul in urma marturisirii pacatelor inaintea preotului duhovnic obtzine iertarea pacatelor savarshite dupa botez sau dupa o alta marturisire precum shi impacarea cu Dumnezeu shi cu Biserica; spovedanie. Din marturisi.

MARTURISÍRE (< marturisi) s. f. 1. Actziunea de a (se) marturisi shi rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declaratzie facuta de o persoana in fatza unui organ de jurisdictzie sau de urmarire penala despre faptele care lea savarshit; b) Mijloc de proba in procesul civil constand in recunoashterea de catre una din partzi a faptelor sau imprejurarilor care cealalta parte ishi intemeiaza pretentziile sau apararile recunoashtere de natura a produce efecte juridice impotriva autorului ei. M. poate fi judiciara (cand este facuta in fatza judecatorului in cadrul procesului in care urmeaza a fi folosita k proba) sau extrajudiciara (in celelalte cazuri); aceasta din urma este admisibila k proba numai in cazurile in care este admisibila shi shi proba cu martori. M. judiciara poate fi spontana sau poate fi provocata prin interogatoriul luat partzii in instantza civila. M. este simpla cand contzine o recunoashtere deplina fara rezerve a faptelor; este calificata cand i se adauga afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut de natura ai schimba acestuia semnificatzia juridica; este complexa cand recunoashterii i se adauga fapte sau imprejurari juridice ale faptului recunoscut. M. simpla shi cea calificata sunt indivizibile dar cea complexa poate fi scindata retzinanduse faptul recunoscut dar imprejurarea ulterioara trebuie sa fie dovedita (shi) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lasata la aprecierea judecatorului. 3. Destainuire confidentza. 4. (REL.) Spovedanie.

MARTURISIRE s. f. Actziunea de a (se) m a r t u r i s i shi rezultatul ei. 1. (Invechit) Sustzinere propovaduire predicare propagare raspindire (a unei credintze; a unei invatzaturi morale) ; (invechit) marturisitura (1). Sa nu li stea impotrivitori la marturisirea legii creshtineshti (a. l 774). URICARIUL I 82. SHi au fost prins pentru marturisirea numelui lui Ii]su]s H[ristojs shi adus la judecata (a. 1809). GCR II 204/12 cf. 219/20. ◊ Marturisirea i credintzei = crezul. 2. Afirmare sustzinere (a unor convingeri opinii sentimente etc.) ; s p e c. declaratzie facuta in fatza unei instantze (de judecata de cercetare etc.) depozitzie; p. ext. confirmare adeverire a unui fapt savirshit vazut sau auzit de cineva; (invechit) marturisitura marturiseala (1). Marturisirea judiciara se poate face inaintea judecatorului de insashi partea prigonitoare. HAMANGIU C. C. 302. Marturisirile luate cu fortza nau valoare. V. ROM. august 1 954 131. Il arestase. Crezu k acum i va fi mai ushor sai smulga marturisiri. STANCU R. A. IV 300. ♦ (Concretizat) Act document care contzine o declaratzie o depozitzie etc. Iara Nectenav cetind marturisirea datoriii zice: eu nimica nu sint datoriu lui Lichir voi totzi sintetzi marturii (a. 1 812). GCR II 210/20. 3. (Invechit rar) Marturie (4). Adevarate shi luminate shi tari marturisiri sint precum sa afla sfi[n]tzii in ceriu k asha scrie sf[lntul] apostol Pavel. CHEIA IN. 1^v/15. 4. (Prin Transilv. ; la pl.) Anuntz inshtiintzare publica facuta de preot in biserica prin care se aduce la cunoshtintza poporului adunat logodna a doi tineri ; strigari vestiri. V. m a r t u r i e. Cf. MARIAN NU. 203. 5. (Invechit rar) Puterea de a recunoashte savirshirea unei fapte rele. Fecioara dami lacrami din inima shi suspinare dintru adincu shi infringere sufletului shi marturisire greshealelor ce am facut eu in viatza. MINEIUL (1 776) 200^r1/24. 6. (Bis.) Spovedanie. Cf. DDRF SHAINEANU D. U. 7. (Mai ales la pl.) Destainuire. Prietenul meu aluneca povestind la marturisiri. C. PETRESCU S. 227. Simtzea k i apasa inima shii vin pe buze marturisirile ce trebuia sa le faca fratelui sau. BART E. 91. Am lunecat eu shi el intro discutzie lunga prietineasca shi calda amestecata cu amintiri cu marturisiri shi profesii de credintza. SADOVEANU E. 173 cf. V. ROM. octombrie 1 958 88. Pl.: marturisiri. V. marturisi.