marș [At: IST. AM. 72716 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr marche] 1 sn Deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat de oameni, a unei persoane, într-o anumită formație și cu un anumit pas. 2 sn (Îs) Pas de - Mers în cadență. 3 sn (Îs) Batalion (sau companie) de ~ Batalion sau companie instruită în spatele frontului pentru a completa efectivul de pe front. 4 sn (Frr; îe) A câștiga un ~ A ajunge la un obiectiv înaintea inamicului. 5 sn (Înv) Etapă sau distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. 6 sn (Îs) ~ forțat Marș executat cu o viteză mai mare decât cea normală. 7 sn (Pgn) Deplasare. 8 sn (Spt) Probă atletică de mers pe distanțe lungi. 9 sn (Înv; îf marșă) Procedură. 10 sn Piesă muzicală compusă de obicei în măsura de 4/4, destinată să însoțească mersul cadențat al unei unități militare, al unei formații încolonate etc. 11 sn (Pex) Cântec de război. 12 sn Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă pentru a fi cântată pe o arie de marș (10). 13 v (Îs) Înainte ~ Ordin de a pleca adresat unei unități militare sau unei formații încolonate, unui militar. 14 v Cuvânt cu care se alungă un câine Si: (pop) ni!, (reg) țibă! 15 v (Prt; adresat unui om; șîs ~ de aici) Pleacă numaidecât!

MARȘ¹ interj. 1. Cuvînt cu care se comandă pornirea unei unități militare. Înainte, marș! 2. Cuvînt cu care se alungă un cîine. ♦ Cuvînt cu care se alungă în mod brutal un om. Eu, cu slăbănogii nu fac treabă... Nu mă joc! Marș! CAMILAR, N. II 271. Marș la dreapta! Ce te-ai vîrît în el? Crezi că afli ceva? SAHIA, N. 73.

MARȘ interj. 1. Comandă de pornire a unei trupe. 2. Cuvânt cu care se alungă un câine; cuvânt cu care se îndepărtează în mod brutal un om. [< fr. marche < marcher – a merge].

MARȘ I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formație). ♦ ~ forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. 2. probă de atletism în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede, fără a alerga. 3. piesă muzicală cu o mișcare uniformă sugerând pasul cadențat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș (3). 5. operație de extragere și introducere în sondă a garniturii de foraj. II. interj. 1. comandă de pornire a unei trupe. 2. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)

MARȘ² interj. 1) (se folosește pentru a da comanda de pornire militarilor) Înainte marș! 2) (se folosește pentru a alunga un animal sau în mod grosolan o persoană) Pleacă! Afară! Marș de aici! /<fr. marche, germ. Marsch

marș n. 1. mișcare regulată a trupelor: marș forțat; 2. distanță parcursă: a face un marș lung; 3. cortej, succesiune de persoane cari merg în ceremonie: marș triumfal; 4. arie de muzică, menită a regula mișcarea trupelor: fanfara a cântat un marș; 5. poezie corespunzătoare: marșul anului 1848 (=fr. marche). ║ int. exprimă comanda de purcedere: înainte, marș! (și ironic, la câini).

*marș n., pl. urĭ (fr. marche, mers, d. marcher, a merge, care pare a veni de la un tip lat. *marcare [derivat poate d. marcus, cĭocan, dacă nu de la vgerm. de sus markôn, id.]; it. marcia; rus. marš, germ. marsch). Mersu uneĭ armate saŭ unuĭ detașament al eĭ: marș forțat. Distanța străbătută pin acest marș: a face un marș lung. Cortegiŭ, șir de persoane în mers de ceremonie: marș triunfal. Cîntec care regulează mersu: fanfara a cîntat un marș. Poezie făcută ca să fie cîntată și să îndemne la mers: marșu anuluĭ 1848 de Mureșeanu. Interj. (fr. marche! imperativu d. marcher). Comandă de plecare adresată soldaților: escadron, marș! Expresiune de alungare egală cu fugĭ de aicĭ, pașol, ĭeșĭ!) adresată oamenilor neînsemnațĭ și cînilor: marș afară, obraznicule!

marș¹ interj.

marș interj.

MARȘ s., interj. 1. s. (reg.) mașir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) mașir!, (rusism reg.) pașol! (~ de aici, obraznicule!) 4. interj. afară!, ieși!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odâr!, țibă!, țâlea! (~, Grivei!)

MARȘ s., interj. 1. s. (reg.) mașir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) mașir!, (rusism reg.) pașol! (~ de aici, obraznicule!) 4. interj. afară!, ieși!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odîr!, țibă!, țîlea! (~, Grivei!)

marș (márșuri), s. n. – Mers. Fr. marche. Cf. marș, interj. (hai, înainte; afară), din fr. marche, se întrebuințează ca ordin pentru soldați sau pentru cîini, cf. Graur, BL, VI, 155. – Comp. marșrută, s. f. (rută, itinerar), din germ. Marschrute, cf. rus. maršrut; mărșălui, vb. (a merge în marș), după germ. marschieren, rus. marširovati.

MARȘ s. n., interj. I. S. n. 1. Deplasare a unei unități militare sau (mai rar) a unui grup organizat de oameni, a unei persoane (într-o anumită formație și cu un anumit pas). Trebui să înceapă marșul prin un cerc de triumf. IST. AM. 72^r/16. Garnizoana. . . înfricoșată de marșul cel repede și de izbîndele cele strălucite ale armiii, părăsi. . . șanțurile aceștii cetăți. CR (1829), 136¹/21. Mă văzui. . . silit de dimineață pînă în sară a face marșuri cu mai multe oca de fier pe umăr. NEGRUZZI, S. I, 332, cf. 167. Soldatu-naintează Și marșul său urmează. ALEXANDRESCU, M. 174. A fost de părere să rămînem în picioare pentru că le udăm [ranițele] de tot și-o să fie mai rău în marș. SAHIA, N. 80. Se duseră manevrele de toamnă, trecerile prin satele pline de grădini cu poame, glumele la popasuri cu fetele, marșurile și luptele pe dealuri și văi. SADOVEANU, O. VI, 105. Era o toamnă prelungită, senină, uscată, vreme favorabilă marșului cu blindate peste pămîntul tare ca piatra. STANCU, U.R.S.S. 135, cf. V. ROM. iulie 1954, 33. Poruncesc la dobaș Să bată doba de marș. JARNIK-BÎRSEANU, D. 305, cf. HODOȘ, P. P. 228. ◊ F i g. Va da. . . sprijănul cel mai cu ispravă ocîrmuirei, spre a însemna o marșă pururea sporitoare la acest ram a așezămintelor noastre. BULETIN, F. (1843), 114¹/4. ◊ Pas de marș = mers în cadență. Vagmistrul comandă luarea pasului de marș reglementar. SANDU-ALDEA, U. P. 130. În primul și în ultimul episod scena este traversată în pas de marș de multe fete și băieți. CONTEMP. 1963, nr. 893,4/5. Batalion (sau companie) de marș = batalion (sau companie) instruită în spatele frontului pentru a completa efectivul de pe front. Se găsea undeva prin defileul Mureșului, pe la Lipova, într-o companie de marș. BENIUC, M. C. I, 115. L-am văzut nu de mult, la regimentul 21 infanterie. Ținea un discurs unui batalion de marș. id. ib. 392. Marș forțat v. forțat. ◊ Expr. (Franțuzism, rar) A cîștiga un marș = „a apuca înaintea inamicului”. COSTINESCU. ♦ (Învechit) Etapă sau distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. Se mutase cu un marș (măsură ostășească de drum). CR (1829), 41¹/25. Trimișii lui Mihai întîmpinară pe Basta, două marșuri de Casovia, în cale spre Ardeal. BĂLCESCU, M. V. 465. ♦ P. g e n e r. Deplasare, drum, cursă. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte. DEȘLIU, G. 56. Am făcut un marș strașnic. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Sport) Probă atletică de mers pe distanțe lungi. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit; în forma marșă) Drum, cale, mijloc (de lucru); procedură. Prin aceasta. . . ați dat marșei pricinilor judecătorești o simțitoare ușurare (a. 1835). URICARIUL, xiv, 50. Iată marșa ce vom urma pentru. . . a găsi metodul ce are a să întrebuința spre a putea discoperi această rădăcină. ASACHI, E. I, 183/24, cf. STAMATI, D. 3. Numele unei piese muzicale compuse de obicei în măsura de 4/4 (destinată să însoțească mersul cadențat al unei unități militare, al unei formații încolonate etc.); p. e x t. cîntec de război. Cf. STAMATI, D. Cu muzică înainte sunînd marș, Meleli intră în oraș. NEGRUZZI, S. I, 43. Nu uita să-i cînți marșul lui Napoleon. ALECSANDRI, T. I, 46. Începeau să cînte marșuri ostășești. SADOVEANU, O. II, 435. ◊ Marș funebru v. f u n e b r u. 4. Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă pentru a fi cîntată pe o arie de marș (I 3). A produs următorul marș, în care deodată se vede și patriotismul său. CR (1830), 109¹/30, cf. STAMATI, D. II. Interj. 1. (De obicei precedat de „înainte”) Cuvînt cu care se ordonă plecarea unei unități militare sau (mai rar) a unei formații încolonate, a unui militar. înainte marș! LM, cf. BL VI, 155, XII, 64. 2. Cuvînt cu care se alungă un cîine; (popular) ni! (regional) țibă! Marș! cotarlă. CHEST. V 77/94, cf. 77/1, 2, 4, 24, 38, 49, 88, 92, A IX 4. ♦ (Termen peiorativ cu care se alungă un om; cu valoare verbală) Pleacă (numaidecît) ! șterge-o ! Cine mă cunoaște aice? marș, ascultă și adu! ASACHI, PED. 42/4. Ieși afară, puturosule, marș! dinaintea mea. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Marș!. . . Afară de-aici. REBREANU, I. 267, cf. SAHIA, N. 73. Eu, cu slăbănogii nu fac treabă!... Nu mă joc! Marș.! CAMILAR, N. II, 271. L-am auzit. . . scrîșnind la dînșii: – Marș afară! VORNIC, P. 102. Mulțam. . . da acu, marș afară din rai! ALEXICI, L. P. 240. – Pl.: (I) marșuri. – Și: (I, învechit) márșă s. f. - Din fr. marche.