MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

manevră sf [At: CR (1829), 144 1/16 / V: (înv) ~novru sn, (reg) ~ebăr (Pl: ~bere) sn, ~egură (Pl: ~ri), ~emvră (Pl: ~re), ~vără (Pl: ~văre, ~vere, ~veri), ~văr (Pl: ~uri, ~vere, ~vuri) sn, ~vură (Pl: ~ri), ~vru (Pl: ~uri) sn / Pl: ~re / E: fr manœuvre, it Manovra, ger Manöver] 1 (Lpl) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2 Deplasare organizată și rapidă a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui Si: (înv) manoperă (3). 3 (Pex) Luptă. 4 (Fig; mpl) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile Si: tertip. 5 (Nob) Procedeu. 6 (Nob) Mod de a proceda. 7 Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port. 8 (Ccr) Parâmă folosită la mânuirea vergelelor^[1] ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. 9 Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. 10 (D. locomotive, trenuri; îla) În ~ Care face manevră (9). 11 Mișcare, acționare manuală a unei unelte, a unui mecanism etc. Si: manipulare (1).

MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. Deplasare organizată și rapidă a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui. ♦ (Mai ales la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Tata fusese... la Tîrgoviște cu manevrele. PAS, Z. I 239. Nu vedeți că e cîmpul plin de batalioane romînești, ca la manevre? CAMIL PETRESCU, U. N. 346. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre și-n tot chipul se sucesc. NEGRUZZI, S. I 128. 2. Totalitatea operațiilor făcute spre a conduce un tren, o navă, în direcția voită (mai ales la sosire și la plecare), spre a forma garnitura unui tren etc. Trupul... locomotivei de manevră care trăgea un vagon de marfă. DUMITRIU, B. F. 78. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu, ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. ♦ (Concretizat) Frînghie folosită la legarea și mînuirea pînzelor sau la legarea catargelor; aparat de manevrat. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Fig. Uneltire făcută de cineva pentru a obține, a întreprinde sau a ascunde ceva. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. I 355.

MANÉVRĂ s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe câmpul de luptă pentru a da inamicului o lovitură neașteptată. 3. Totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Frânghie folosită la legarea și mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intrigă, mașinație. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manöver < lat. manus – mână, opera – lucru].

MANÉVRĂ s. f. 1. manevrare. 2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă. 3. totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. 4. parâmă la fixarea și manevrarea velelor, la legarea catargelor etc. 5. (fig.) uneltire, intrigă, mașinație. (< fr. manoeuvre)

MANÉVRĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Deplasare a trupelor, susținută de regruparea organizată și rapidă a acestora în timpul operațiilor militare, pentru a ataca inamicul pe neașteptate sau pentru a le reorganiza în urma unui insucces. 2) Ansamblu de exerciții tactice, prevăzute pentru instruirea militară a trupelor în condiții asemănătoare cu cele de luptă. 3) Totalitate de operații necesare pentru constituirea sau desfacerea unei garnituri de tren. 4) Ansamblu de operații executate în vederea schimbării direcției de deplasare a unei nave, mai ales în timpul acostării sau ieșirii din port. 5) fig. Mijloc de a acționa în vederea atingerii cu orice preț a unui scop. 6) Parâmă folosită la fixarea și mânuirea pânzelor și a catargelor. /<fr. manoeuvre

manevră f. 1. mișcarea trupelor în campanie; 2. arta de a face evoluțiuni cu o corabie. V. manoperă.

*manévră f., pl. e (rus. manévr, pl. -vry, d. germ. manöver, care e fr. manoeuvre, it. manovra, d. lat. pop. *manuópera [manu, cu mîna și ópera, operă, lucrare], apoĭ *manópera. V. manoperă). Marĭ exercițiĭ saŭ evoluțiunĭ ale uneĭ armate saŭ flote. Fig. Manoperă, uneltire, tertip. (Și propriŭ și fig. se uzitează maĭ mult la pl.).

manevri v vz manevra

manevrà v. 1. a mișca sau dirija o corabie; 2. a executa manevre militare; 3. fig. a lua măsuri spre a reuși: a manevrat foarte bine.

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manévră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. manévrei; pl. manévre

MANÉVRĂ s. 1. (înv.) manoperă. (~ de infanterie.) 2. v. manevrare.

MANÉVRĂ s. v. intrigă, mașinație, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleșug.

MANEVRĂ s. 1. (MIL.) (înv.) manoperă. (~e de infanterie.) 2. manevrare, manipulare, mînuire, (rar) manipulație. (~ unui sistem tehnic.)

manevră s. v. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. TERTIP. TRUC. UNELTIRE. VICLENIE. VICLEȘUG.

manévră (manévre), s. f. – Luptă, manoperă. Fr. manoeuvre, cf. it. manovra. E dubletul lui manoperă, s. f., format artificial după fr., ca sp. maniobra. – Der. manevra, vb.

MANEVRĂ PE VERTICALĂ operațiune militară, constând în plasarea pe calea aerului a unei grupări de forțe în flancul sau în spatele inamicului. Manevra pe verticală capătă o largă întrebuințare în condițiile actuale datorită dezvoltării aviației, elicopterelor, trupelor aeromobile și de desant aerian. Rapiditatea manevrei pe verticală și surprinderea inamicului pot schimba aspectul operației, făcându-se posibile întoarcerea flancurilor, interceptarea comunicațiilor și lovirea rezervelor inamicului. Manevra pe verticală ușurează îndeplinirea misiunilor de către trupele care acționează frontul.

manevră, manevre s. f. 1. (mai ales la pl.) uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. 2. (intl.) faptă antisocială. 3. (deț.) afacere cu obiecte interzise în penitenciar.

a avea loc de întors / de manevră expr. a avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități

omul manevră expr. (deț.) deținut descurcăreț, care știe să facă rost de tot ce are nevoie.

MANÉVRĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Pașa de două tuiuri. . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. E cîmpul plin de batalioane românești, ca la manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. Se aplecă pe fereastră și făcînd mîna pîlnie strigă cu voce de manevră. BRĂESCU, V. 5. Mai înainte. . . trebuia să-și piarză în fiecare vară cîte-o lună cu manevrele. REBREANU, NUV. 298. În urma unei răceli contractate la acele manevre sau a unei căderi de pe cal, s-a îmbolnăvit. CĂLINESCU, E. 36. Tata fusese. . . la Tîrgoviște cu manevrele. PAS Z. I, 239. ♦ Deplasare organizată (și rapidă) a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui, (învechit) m a n o p e r ă (2); p. e x t. luptă. Manevra de la Rorodino s-au săvîrșit. GT (1839), 163²/26. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre. NEGRUZZI, S. I, 128. Ultimul atac, mai-nainte de a se retrage, ca și toate celelalte manevre ale acestei memorabile bătălie, este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. Tudor se pregătea să reziste la București, cum o dovedeau manevrele neîncetate ale trupelor sale la Cotroceni și fortificarea mînăstirii. OȚETEA, T. V. 253. 2. F i g. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și ajunge scopurile; tertip. Cf. STAMATI, D. Prin această ingenioasă manevră, nepoata Evei izbuti a mînca din pomul vieții, fără a pierde raiul ca străbuna sa. FILIMON, O. I, 120. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. 963. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Pentru Caragea această reducere [a impozitelor] era o simplă manevră politică: el își făcuse suma și era hotărît să fugă. OȚETEA, T, V. 56. Aglae nu se arăta potrivnică acestor manevre. CĂLINESCU, E. O. I, 71, cf. BOGZA, C. O. 351, CAMILAR, N. I, 112. Faptele au arătat însă că manevrele burgheziei n-au reușit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2399. Cu manevrele dumitale, n-ai să izbutești să mă desparți de el. V. ROM. aprilie 1954, 40. ♦ (Neobișnuit) Mijloc, metodă, procedeu; mod de a proceda. Tot gîndind. . . Cu ce manevre Școlarul ceva, ceva a-mvăța. PANN, H. 55/2. 3. Ansamblu de operații necesare pentru deplasarea unei nave în direcția voită (în special la acostare sau la ieșirea dintr-un port). Cf. NEGULICI. Marinarii pregăteau acostarea. Comenzi scurte, grăbite, manevre greoaie. BRĂESCU, A. 212. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. Manevrele de pînze, evoluțiile în largul mării.. . și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. id. S. M. 11, cf. 40. Superioritatea de manevră și de armament a flotei lor asigură portughezilor [în evul mediu] supremația navală în Oceanul Indian. OȚETEA, R. 120. ♦ (Concretizat) Parîmă folosită la mînuirea vergelor ori a velelor sau la legarea elementelor componente ale arboradei. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Ansamblu de operații în vederea alcătuirii sau desfacerii unei garnituri de tren sau pentru gararea unui vagon pe o anumită linie. ◊ Loc. adj. În manevră = (despre locomotive, trenuri etc.) care face manevră, care se află în stare de manevră. Ridicînd din umeri. . ., a răspuns semnalizînd din nou tot după legea locomotivelor în manevră: „Oprire!”. GALAN, Z. R. 13. 5. Mișcare, acționare (cu mîna) a unei unelte, a unui mecanism etc.; manipulare. Cf. COSTINESCU, LM. Coarba. . . se compune dintr-un suport și două minere, unul de apăsare și celălalt de manevră. IOANOVICI, TEHN. 218, cf. 133. Coborîrea și ridicarea vanei se face învîrtind șurubul. . . cu ajutorul roții de manevră. SOARE, MAȘ. 223. Baioneta la arme! Jandarmii executară manevra. VORNIC, P. 78. – Pl.: manevre. – Și: (învechit) manóvru (NEGULICI) s. n.; (regional) manévără (ALR II 4937/105, 284, 346; pl. manevăre, manevere și maneveri ib.), manévură (ib. 4937/102, 141, 172, 349; pl. manevuri ib.), manégură (ib. 4937/228, 574, 833; pl. maneguri ib.), manémvră (MAT. FOLK. 1210, ALR II 4937/192, 784; pl. manemvre ALR II 4937/784) s. f., manévăr (ib. 4937/2, 29, 64; pl. manevăruri, manevere și manevuri ib,), manébăr (ib. 4937/157; pl. manebere ib.), manévru (ib. 4937/219; pl. manevruri ib.) s. n. – Din fr. manœuvre, it. Manovra. – Pentru variantele de tipul manevăr, cf. germ. M a n ö v e r, magh. manöver.