maner sn [At: (a. 1588) CUV. D. BATR. I 206/20 / V: (reg) man~ manuieri sf ~nare sf ~nar ~er min~ moineri mun~ (inv) manar / Pl: ~e (reg) ~uri / E: mana¹ + er] 1 Parte de lemn de metal etc. a unui obiect care are o forma potrivita pentru a putea fi apucata cu mana Si: (ivr) manunchi (11) (reg) manei (1) manei manie manior Vz coada clantza plasea. 2 (Ast; pop) Stea din constelatzia „coasei” Si: corn.

MANÉR ~e n. Parte a unui obiect (usha vas instrument unealta etc.) de care se apuca sau se tzine cu mana. /mana + suf. ~ar

maner n. partea unui vas sau instrument de care apucam cu mana. [Macedorom. manar = lat. MANUARIUM].

manuieri sn vz maner

manare² sf vz maner

manar sn vz maner

miner² sn vz maner

minier² sn vz miner

MINÉR minere s. n. Parte a unui obiect in special a unei unelte sau a unui instrument cu o forma potrivita de care se apuca pentru a putea minui obiectul. Arme bogate Cu minere late. TEODORESCU P. P. 449.

minér n. pl. e (d. mina cu suf. er saŭ lat. manuarius de mina). Partea de care apucĭ cu mina la o sabie la un vatrar sh. a. V. manivela.

manér s. n. pl. manére

manér s. n. pl. manére

miner

MANÉR s. 1. v. toarta. 2. (pop.) manusha. (~ al unei unelte.) 3. v. coada. 4. v. plasea. 5. v. bratz.

MANÉR s. v. cocarla.

MINER s. 1. coada toarta. (~ al unui vas.) 2. (pop.) manusha. (~ al unei unelte.) 3. coada (inv. shi reg.) manunchi (Transilv.) dirjala (Transilv. shi Ban.) minei (prin Ban. shi sudul Transilv.) minel. (~ de secera de sapa.) 4. plasea (inv. shi reg.) manunchi plasa. (~ de cutzit pumnal briceag.) 5. (TEHN.) bratz crac margine mina pervaz speteaza (reg.) condac cotoi. (~ la ferastrau.)

miner s. v. COCIRLA.

miner (manére) s. n. Toarta. Mr. mineare megl. manar. De la mana cu suf. er sau mai putzin probabil din lat. manuarius (REW 5332).

MANER DECLANSHATOR parte componenta a dispozitivului de declanshare a deschiderii parashutei.

tzinema de manerul burtzii expr. (adol.) lasaman pace!