maimărie¹ sf [At: URECHE, ap. TDRG / V: măi~ / Pl: ~ii / E: maimar + -ie] (Înv) 1 Conducere a unei lucrări de construcție. 2 Ocupație a arhitectului. 3 (Ccr) Șef de breaslă.

maimărie² sf [At: CORESI, EV. 282 / V: măi~ / Pl: ~ii / E: mai¹ + mare¹ + -ie] (Înv) 1 Conducere supremă Si: cârmuire, șefie. 2 Slavă.

mămărie sf vz maimărie²

MAIMĂRÍE s. v. arhitectură.

maimărie s. v. ARHITECTURĂ.

maimăríe, maimăríi, s.f. (înv.) cârmuire, șefie, conducere supremă.

MAIMĂRÍE¹ s. f. (Învechit) Conducerea unei lucrări de construcție, de arhitectură; ocupația arhitectului. Cf. POLIZU. Ținînd într-o mînă dreptarul zidarilor sau toiagul de cinste al maimăriei... , Manea n-a fost..., ca artist, de statura uriașă ce-i atribuie legenda. ODOBESCU, S. II, 513, cf. DDRF. ♦ (Concretizat) Șef de breaslă. Atunci merseră boiangiii și calfele lor la maimăria lor. URECHE, ap. TDRG. - Pl. : maimării. – Și: măimăríe s. f. POLIZU, CIHAC, II, 592. – Maimar + suf. -ie.

MAIMĂRÍE² s. f. (Învechit) 1. Conducere supremă, cîrmuire, șefie. Oameni carii... n-au ținut bine maimăriia și puterniciia, aceea mii de talanți datori sînt. CORESI, EV. 282, cf. 338. 2. Mărire (IV 5). Sălășluiaște-l în laturea aleșilor tăi, în locul dulceții și în casele mămăriei tale. MOLITVENIC (sec. XVII), 306. – Pl.: maimării. – Și: mămăríe s. f. – Mai¹ + mare¹ + suf. -ie.