maimuțoi sm [At: MUMULEANU, C. 138/21 / V: (reg) măi~, măm~ / Pl: ~ / E: maimuță + -oi] 1 Mascul al maimuței (1). 2-3 (Fam; dep) Bărbat (urât sau) care obișnuiește să imite pe alții. 4 Om neserios Vz maimucă, maimuțar.

MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; fig. (familiar) persoană care imită în mod caraghios pe cineva; om urît, cu aspect de maimuță. – Variantă: (Mold.) momițói (HOGAȘ, H. 60) s. m.

MAIMUȚÓI ~ m. (augmentativ de la maimuță) 1) Masculul maimuței. 2) fig. Om care obișnuiește să imite pe alții. 3) peior. Bărbat urât. /maimuță + suf. ~oi

maĭmuțóĭ m., pl. tot așa. Vest. Masculu maĭmuțeĭ. Fig. Om foarte urît. – În est momițoĭ și ob. monițoĭ.

mămuițoi sm vz maimuțoi

MOMIȚÓI s. m. v. maimuțoi.

momițóĭ, V. maĭmuțoĭ.

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțoiu, -țoi.

MAIMUȚÓI s. (ZOOL.) (reg.) măimucoi, măimuț, (prin Transilv.) maimuc. (~ul este masculul maimuței.)

MAIMUȚOI s. (ZOOL.) (reg.) măimucoi, măimuț, (prin Transilv.) maimuc. (~ este masculul maimuței.)

maimuțoi s. m. invar. (augm., peior.) 1. bărbat foarte urât 2. bărbat care obișnuiește să-i imite pe alții 3. bărbat neserios / fără personalitate

MAIMUȚOI s. m. 1. Maimuță mascul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ALR SN III h 686. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un bărbat urît sau care obișnuiește să imite pe alții. Zic cutare că-i urît, Cutare posomorit, Cutare e maimuțoi, Bărbaților, păpușoi. MUMULEANU, C. 138/21, cf. POLIZU, PONTBRIANT., D. ♦ Epitet pentru un om neserios, pe care nu te poți bizui. v. m a i m u c ă (1), m a i m u ț a r. Com. din ALBA-IULIA. - Pl.: maimuțoi. – Și: (regional) măimuțói (ALR SN III h 686), mămuițói (ib.) s. m. – Maimuță + suf. -oi.