maimucă sf [At: ANON. CAR. / V: măiem~, măi~, măim~, meim~, mem~ / Pl: ~uci, ~uce / E: cf moimă] 1 (Ban, Trs) Maimuță (1). 2 (Înv) Calificativ depreciativ pentru oameni. 3 (Ban) Persoană deghizată caraghios cu ocazia petrecerilor de Anul Nou și de Lăsata Secului. 4 (Ban) Măscărici la nuntă. 5 (Reg) Sperietoare pentru holde. 6 (Reg) Umflătură sub piele, la vite.

MAIMÚCĂ, maimuci, s. f. (Regional) Maimuță. Dă o nucă La maimucă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 11/6. ◊ Fig. Calificativ injurios dat unei persoane. Chestia este, cine-i stă în spate, fiindcă de la el singur maimuca nu face nimic. DAVIDOGLU, M. 23.

MAIMÚCĂ, maimuci, s. f. (Reg.) Maimuță. – Din *maimu (< ngr. maimu < tc.) + suf. -ucă.

MAIMÚCĂ s. v. maimuță, momâie, sperietoare.

maimucă s. v. MAIMUȚĂ. MOMÎIE. SPERIETOARE.

MAIMUCĂ s. f. 1. (Ban., Transilv.) Maimuță (1). Cf. ANON. CAR. Sînt și măiemuci în Africa cu mult mai mari decît omul, în doauă picioare. ȚICHINDEAL, F. 58/5, cf. 11/19, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, DDRF, BARCIANU, ALR SN III h 686. ♦ Calificativ depreciativ pentru oameni. Nu cred ce spune Anton, că el să fi oprit motorul. Adevărat că el, maimuca, sta jos. DAVIDOGLU, M. 22, cf. 23. 2. (Ban.) Persoană deghizată caraghios cu ocazia petrecerilor de Anul nou și de lăsatul secului (ARH. FOLK. III, 151); măscărici la nuntă (ALR II/I MN 81, 2689/36). Tot în seara aceea flăcăii să fac măimus, să-mbracă urît șî să bagă-ntră gloace. ARH. FOLK. III, 41, cf. 43. 3. (Regional) Momîie (pentru holde). V. m a i m u ț ă (5). (Glimboca-Severin). ALRM SN I h 33, cf. ALR SN I h 46. 4. (Regional) Umflătură sub piele, la vite. V. m o i m ă. (Arieșeni-Beiuș). ALR I 1658/93. – Pl.: maimuci și maimuce ALR SN III h 686. – Și: măimúcă, măiemúcă, mămúcă (LB), meimúcă (ANON. CAR.), memúcă (ANON. CAR.) s. f. – Cf. m o i m ă.